Oricât de multe eforturi aș depune nu găsesc nimic surprinzător sau special, nu se observă nici un simptom de însănătoșire a companiei în demiterea managerului Tarom, Christian Heinzmann. Păpușa belgiană a fost instalată în noiembrie 2012, aceeași păpușă trebuie acum să-și ia bocceluța și să plece de unde a venit sau, cine știe?, către o altă destinație unde va intra în posesia ”premiului” pentru munca depusă în fruntea firmei românești de transport aerian. Doar cititorii în stelele economiei europene îi pot prezice viitorul acestui personaj controversat încă din ziua instalării sale în funcție.

Compania a fost o vacă bună de muls pentru toți cei care au venit la guvernare după 1989 și un loc extrem de cald pentru înșurubații din sistem, salariile și bonusurile având un nivel foarte mare în comparație cu cota medie a retribuțiilor de la buget. Chiar și naivii care mai cred încă faptul că angajările în Tarom se fac doar pe criterii de competență, își pot imagina valsul de cumetrii și încuscriri care au dus de-a lungul timpului la formarea unei adevărate caste în interiorul companiei. "Vorbim de soţ, soţie, cumnat, veri, unchi, procentul s-ar ridica la 35-40 la sută. Avem un caz în care trei lucrează într-o direcţie, unul în alta şi alţi doi în altă direcţie. Trebuie văzut dacă aceste rude se află într-o contrarietate de interese pe procesul decizional" declara în decembrie 2015 unul dintre directori.

Ce se încearca, teoretic, prin aducerea unui manager străin? În primul rând rentabilizarea companiei. S-a reușit acest lucru până acum? Criticii lui Heinzmann spun că absolut deloc, acestuia reproșându-i-se ”deficiențe manageriale, nerealizarea bugetului și lipsă de responsabilitate” după spusele actualului ministru al Transporturilor, Dan Costescu. Faptul că anul trecut Tarom a avut pierderi de 41 de milioane de lei, în timp ce Heinzmann estimase doar un plafon de 8 milioane, a grăbit, împreună cu incidentul din Budapesta și greva spontană a lucrătorilor, hotărârea ministrului de a-l suspenda din poziția de manager. Numeroase voci au semnalat de-a lungul timpului angajări pe filieră politică, numirea controversată a colonelului Emil Popa ca director tehnic după ce fusese dat afară de la Romavia pentru incompetență, precum și destituirea lui Mihai Ghiurluc, șeful Controlului Financiar de Gestiune, deoarece nu ar fi vrut să avizeze o serie de ilegalități în bugetul Tarom.

Există susținători ai managerului belgian? Puțini ca număr, vocile acestora neavând același ecou pentru a echilibra într-o oarecare măsură calitatea activității sale manageriale. Heinzmann a sosit în companie când aceasta avea pierderi de 230 de milioane de lei, dar ar fi putut să facă mai mult, spun specialiștii, dat fiind faptul că prețul țițeiului a scăzut în ultimul an. El ar fi dorit să spargă hegemonia castelor despre care vorbeam la început, să elimine angajarea rubedeniilor și să facă să dispară ventuzele de partid, să reducă pe cât posibil contractele cu dedicație ale companiilor de servicii care colaborează cu Tarom, dar a susținut mereu că presiunile din partea sectorului politic au avut întotdeauna cote foarte mari.

Ce se poate spune acum, la rece? Compania Tarom pare că nu se va redresa în timp scurt deoarece nu există o viziune clară din punct de vedere managerial. Nu se creionează sau nu se dorește o stabilizare a rutelor. Implementarea unei politici de prețuri competitive, zborurile cu compania românească fiind excesiv de scumpe la ora actuală, nu a fost niciodată o prioritate. Se afirmă de foarte mulți ani de zile că se vrea fărâmițarea și vinderea societății către sectorul privat și se poate bănui în aceste condiții că nimic nu mai poate salva Tarom de la acest final.

Indiferent dacă s-a renunțat la managerul belgian și vom aduce de mâine un as recunoscut pe plan mondial în redresarea de linii aeriene, plătit cu zeci de mii de euro pe lună, nu se va întâmpla nimic deosebit pe ”frontul mioritic”. Companiile de stat, aceste vaci duioase și blânde, cu ugerul mare și ochi umezi, vor fi mereu în custodia partidelor și a sistemului în general, gata să ofere în orice moment găleți extra cu zeci și sute de mii de euro fanarioților specializați în muls și supt de la robinetul statului. Dacă nu vom interzice prin lege interferențele politrucilor, securiștilor și familiilor acestora în managementul coloșilor economici, niciodată nu vom reuși să acoperim găurile negre.

Mâna lichelei și telefonul scurt trebuie să înceteze să mai existe. Sunt rece, la fel ca un hublou exterior la 10.000 de metri, în fața intervențiilor teatrale ale guvernanților, indiferent că sunt de dreapta, de stânga sau că poartă camuflaj tehnocrat. Vreau legi clare și acțiuni ferme din partea celor care supraveghează aplicarea lor, alte discuții sunt relative, inutile și ies din context. Mironosițele astea vor fura în continuare, iar noi vom continua să râdem ca proștii ascultând bancul acela stupid cu ”păsărica stewardesei zboară la cea mai mare înălțime.”