Așa cum bine v-ați imaginat, domnule președinte, m-am uitat pe hartă și am văzut că destinul, astrele, zodiile horoscopului și barza însărcinată cu transportul dvs. pe lumea asta v-au rezervat un locșor aproape de Lancrăm. Nu voi da curs raționamentului, există Google pentru cei care vor să afle legătura dintre Blaga și fălcile încleștate pe care le tot afișați pe sticlă, chiar dacă aceasta pare deplasată și fără logică. Îmi imaginez că într-o viață anterioară ați fost un înțelept ce nu avea nevoie de expresie verbală, nu folosea silaba, nici laringele, plămânii îi aveați intacți, dar nu aveți dreptul acum, în prezent, să luați peste picior o întreagă populație prin jocul mediocru al conciziei afișate în ultimele luni. Tăcerea impusă și prost regizată este în primul rând aducătoare de deservicii celor pe care îi reprezentați, iar în al doilea rând a început să sape vertiginos la baza imaginii de personaj echilibrat pe care ați reușit să o aduceți de la Sibiu la Cotroceni. Mai știți cum e cu socoteala din târg ce nu se potrivește cu alizeul din capitală? V-a mai repetat cineva mantra asta în ultima vreme sau pur și simplu levitați pe propria cheltuială atunci când Mihalache pleacă să doarmă la el acasă? Se aude că-l parașutați lângă fustele reginei Angliei sau e doar un zvon nătâng al răuvoitorilor?
Să vorbim acum românește: sunteți slab, d-le Iohannis. Din ce în ce mai slab și dați apă la moară detractorilor, dar ați reușit să-i dezamăgiți enorm și pe partizanii înfocați ai gospodarului din cetate care ați fost. Pe bune acum, mai puteți câștiga primăria din Sibiu încă o dată? Cei din cartier ar spune ”vax albina”. Analiștii cu gurile pline de deontologie ar afirma că șansele dvs. în acest moment se află sub cotele Dunării și vă veți rupe gâtul pe pod de gheață la mal. Scormoniți prin palat, d-le președinte, și scoateți purtătorul de cuvânt la înaintare, puneți-l să transpire și să-și câștige banul cinstit. Terminați cu discursurile scrise pe genunchi (nu e cu intenție, jur) și evitați artificiile lingvistice care vă aruncă în cap imediat după emiterea lor de la microfon. Aerul de Schwarzenegger carpatin nu vă prinde deloc, e un bluf ieftin din recuzita lui Băsescu, lăsată de izbeliște prin magaziile Cotrocenilor.
Până și ”Der Spiegel” v-a pus oglinda în față și v-a numit diletant. E o veste proastă, Herr Klaus, nemții nu scriu la gazeta partidului chiar dacă unii lansează deja ideea jurnalistului mercenar care a ticluit articolul la comandă, cu sânge sub unghii. Poate că e un degețel arătat de coana Merkel, vreo indicație de la cancelarie sau poate că nu ne pricepem noi foarte bine și nu deslușim că este arătătorul îndreptat către podea. Cine știe? Încurcate-s mărginimile politicii, iar noi nu suntem decât niște bieți slujbași plătiți să dăm din taste. Cu toate că Ponta mi-e cu mult mai antipatic și Băsescu mi-e drag ca sarea-n ochi, îmi voi permite în final să vă aduc un dram de bucurie și vă anunț că a fi diletant nu e chiar atât de grav. Nu e o rușine. Poți fi, printre altele, chiar și ponc, bobleț, lud, motoflete, chiomb, șuietic, năbârgeac, așa cum bine enumera ieri domnul Mihai Șora pe pagina sa de socializare. Nu fiți trist, d-le Iohannis. Drumul de întoarcere acasă e la fel de lung ca poteca pe care ați ajuns la București. E ca la păcănele - mai bagi un leu, mai tragi o dată. Și Dumnezeu cu mila. Dar poate veți avea noroc și dorința de pe bilețelul din Zidul Plângerii vă va fi îndeplinită.
paun
16 martie 2016 16:03Nu va place noul presedinte ca nu e deloc scandalagiu,nu are vicii de care sa se discute pe saturate si atunci trebuie sa barfiti ceva,nu-i asa?Altfel sunteti pierduti .EI,ce sa spun? GHINION !!!
raspunde comentariuluivasile
15 martie 2016 19:35Gabore, esti un BOU !ASA se adreseaza un ziarist PRESEDINTELUI tarii ?Asa te-a invatat mamica ???Si nu e pamflet,e scrisoare adresata direct !
raspunde comentariuluiion
17 martie 2016 18:03Voi sunteti orbi?Nu vedeti ca avem cel mai slab,fricos,mincinos, las,etc din ultimii 26 de ani?Sunt sibian ,l-am admirat ca primar dar acum imi e scarba de el.E un submediocru oportunist si lacom.Acum i-am vazut adevarata fata.Nu tineti minte ca la a- doua aparitie la tv. a cerut marire de salariu?Tara arde si baba se cheaptana.Articolul de mai sus e foarte bun si il felicit pe autor.
Alin
23 martie 2016 21:04pentru IonEsti tu sibian cum sunt eu popa. Cu ce e cel mai slab, fricos si, culmea, mincinos? Tu nu traiesti pe lumea asta.Lui Paul anagramat ar iesi cum trebuie Gabor ii spun cateva cuvinte nu imi pare rau ca l-am votat pe dl. Iohannis si o voi face si a doua oara, nu fur si nu sunt "sibian". Politica facuta pana acum este cea a faptelor, nu a jocului de glezne cu chiuituri. Cenzurati-ma ca asta v-a mai ramas.
vasile
15 martie 2016 19:32Gabore, esti un BOU !ASA se adreseaza un ziarist PRESEDINTELUI tarii ?Asa te-a invatat mamica ???
raspunde comentariului