Intrat în guvern de pe podiumurile de prezentare de modă, fiindcă avea zâmbet șarmant și mers de manechin, Călin Popescu-Tăriceanu, această ”Mama Zina” la costum și cravată a politicii dâmbovițene, s-a făcut remarcat nu atât prin fapte, cât prin vorbe. Omulețul vorbea bine, umbla cu liberalismul în gură și pe la toate aripile liberale pe la care a trecut a fost considerat o veșnică speranță. Mulți tineri destupați la minte și-au pus speranța în el, chiar și după ce a devenit clar că omul este un fel de ”ține-frâu” și ”duce-tavă” al lui Dinu Patriciu. Patriciu pentru care a și părăsit alianța DA, câștigându-și binemeritata poreclă de Trădiceanu.

Ne-au trebuit ani buni să pricepem că eternul june prim Călin este exemplul tipic de liberal de cumetrie. Dacă prin 1992 era în stare să moară cu Iliescu și gașca lui de dinozauri comuniști de gât, două decenii mai târziu se pupa pe gingii cu ei. Rând pe rând, toți amicii lui Tăriceanu s-au dus. Patriciu, la loc cu verdeață – undeva prin Martinica, umblă vorba – Voiculescu la loc cu supă de arpacaș, Ponta la loc de dat cu capul. Numai Tăriceanu a rămas, ca o ultimă redută a penalilor din Parlament, omul de care aceștia își leagă toate speranțele că nu vor fi băgați la zdup.

Dacă i-ați urmărit cariera politică în ultimul an, ați văzut că Tăriceanu a făcut o fixație pe DNA. Când zice DNA, zice și ”dictatură”, când zice procuror, automat trebuie să spună și „stalinist”, iar când zice Kovesi ține neapărat să-și scuipe în sânul viril. Ori de câte ori se ridică vreo propunere legislativă menită să mai rărească din corupți, conul Tăriceanu e scrofulos la datorie și i se opune. Mai deunăzi, a anunțat, ca pe un titlu de glorie, că va cere respingerea ordonanței de guvern privind Codurile Penale. Nu contează că guvernul n-a făcut modificările la Codul Penal de capul lui, ci conform opiniilor experte ale Curții Constituționale.

Tăriceanu a văzut că, dacă se adoptă codurile, penalii vor avea mai puține portițe de scăpare, așa că s-a ridicat, vajnic, contra lor. Dacă ar fi să ne luăm după el, Parlamentul ar fi singurul organ abilitat să impună care legi sunt constituționale și care nu. Nu m-ar mira ca mâine-poimâine, întregul Cod Penal să se rezume, grație lui Tăriceanu și găștii lui de penali, la un articol unic: ”În România, singurii care au dreptul să fure legal sunt parlamentarii și rudele lor. Pentru ceilalți se aplică pedepsele stabilite în vechiul Cod Penal”.

Evident, Tăriceanu nu face pe tatăl penalilor fiindcă i-ar fi prea mare milă de ei. Adică i-o fi milă și de ei, dar de el i se rupe sufletul. Pentru că nu mai departe de săptămâna trecută, a fost pus și el sub acuzare de DNA și riscă să-și petreacă următorii ani după gratii. De aici disperarea lui Tăriceanu de a bloca orice înseamnă aplicarea legii și stoparea furtului. Dar șarmantul domn Călin ar trebui să știe o vorbă românească: de ce ți-e frică, nu scapi. Zadarnic se străduiește el să dea penalilor liber la furat. De brațul lung al DNA nu va scăpa. Și paradoxul face ca acest crai cu ștate vechi, care a alergat toată viața lui după femei, să ajungă în curând să fie fxxxt tocmai de singura femeie din România cu care n-ar fi vrut vreodată să aibă de-a face: Codruța Kovesi.