Premierul Marcel Ciolacu a descoperit tratamentul pentru reglarea tensiunii, problemă ce pune în pericol sănătatea și viața multor români.
După cum a mărturisit chiar el, Marcel Ciolacu își ia tensiunea în fiecare dimineață și aceasta este bună.
Secretul este tratamentul pe care îl urmează președintele Partidului Social Democrat (PSD), de când a format coaliția de guvernare cu Partidul Național Liberal (PNL) și cu Uniunea Democrată a Maghiarilor ddin România (UDMR).
În fiecare zi, Ciolacu mușcă dintr-o Ciu(ș)că, iar acest tratament se pare că face minuni pentru reglarea tensiunii.
Tratamentul poate provoca însă dureri puternice de cap, în cazul liberalilor.
Totuși, pentru liderul PSD, o Ciu(ș)că pe zi l-ar ajutat să nu aibă amețeli nici măcar la rotativa guvernamentală.
Tratamentul poate provoca creștere în greutate PSD și scăderi în sondaje PNL, dar și creșteri de tensiune în coaliție.