Săptămâna asta, rămas probabil fără medicamente fiindcă n-a mai prins compensatele, Corneliu Vadim Tudor a publicat, pe prima pagină a revistei „România Mare”, numerele mai multor politicieni, sub genericul „Dacă doriţi să-i înjuraţi…”. Sincer, eu n-aş fi vrut să înjur pe nimeni, că nu-i frumos să răspunzi unor jigniri la adresa inteligenţei, cum sunt politicienii, cu alte jigniri. Aş fi vrut doar să-i sun pe doamna Udrea, s-o invit la o săritură cu coarda elastică şi pe Traian Băsescu, să-l întreb dacă mai are fraţi pe-acasă. Dar, culmea, numerele lor nu le dăduse băsistul de Vadim. În schimb, dăduse altele, la care am sunat, în ordinea dată de el în revistă. Iată ce răspunsuri am primit:
Victor Ponta: Alo, Victor Ponta la telefon! Ce, fă, Spartakus, aveai chef de nişte conversaţii? Lasă-mă acum, că tocmai sunt într-un trafic de influenţă cu Duică, aici, la guvern. Hai, mersi, te pup, pa!
Daciana Sârbu: Bună ziua! Da, Daciana sunt… Mă puteţi suna peste cinci minute, vă rog? Tocmai îi făceam lista cu achiziţii publice lui Viorel, să nu mai dea ulei şi zahăr de două ori la aceiaşi asistaţi, cum a făcut, fraierul, la europarlamentare!
Ilie Sârbu: Da, domnu’ Sârbu, ce doriţi? Pentru comisioane, sunaţi direct la Viorel, la vine veniţi dacă aveţi nevoie de vreun post, ceva. Cee? Nu sunteţi membru PSD? Păi, şi atunci de ce dracu’, Doamne iartă-mă, m-aţi mai sunat?
Valeriu Zgonea: Zgonea, trăiţi! Cine? Domnul Spartakus? Da, am auzit de dumneavoastră şi pot spune că sunt solidar cu lupta care o duceţi pentru cei care e mulţi şi săraci, exact ca cei care votează PSD! Mă scuzaţi… ăăă... o să vă pun pe apel în aşteptare, văd că mă sună colegul Mihai Viteazu!
Robert Cazanciuc: Da, vă rog! Nu, nu sunt Cazanciuc, sunt Hrebenciuc! Bine, tot un fel de ministru al Justiţiei. Mă sunaţi mai încolo, dar indiferent ce problemă aveţi, să ştiţi că fără milionul de euro în avans nu vă răspund!
Corina Creţu: Hellăăău! Yes, Corina… Collin, tu eşti, honey? Whoo? Mister Spartakus? Hai, dă-o dracu’ de treabă, cum ar traduce Irina Nistor, mi-or plăcea mie ăştia mai bătrâneii, da’ cu Kirk Douglas să ştii că n-am niciun chef să mă giugiulesc!
Dan Diaconescu: Da, da, da… Aţi sunat unde trebuie, aici Poporul! 30.000 de coco prezenţa în emisiunea mea de la RTV, 50.000 dacă sunteţi corupt şi vreţi să vă daţi neprihănit, o sută de mii dacă sunteţi un cadavru politic şi vreţi să vă spăl… Şi e gratis, dar să-mi vină mie banii pe SMS-uri dacă ştiţi unde e Elodia!
Pavel Abraham: Să trăiţi, tovarăşu’ gradu’! Da, Abraham la telefon… Nu pot acum, sunt cu Izaura, asta după ce că e neagră, mai e şi proastă. Tot încerc s-o învăţ să spună că i-a dat Băsescu banii, şi ea zice că i-a dat Voiculescu!
Sorin Oprescu: Da, băi, Doctoru’ la aparat. Ce pxxx mea vrei, hai zi repede, că mă opreşti din parandărăt şi dacă mă faci s-o iau de la capăt cu număratul te bag în pxxxx mă-tii de nu te vezi!
Marius Pieleanu: Greşeală! Nu e, domnule, Pieleanu, probabil e o confuzie. La noi se ia pielea de pe om, e salon de masaj erotic. Câte finalizări doriţi?
Gabriel Oprea: Am onoarea! General Oprea! Cinee? Domnu’ Spartakus? Am auzit, da… tu eşti ăla cu răscoala. Auzi, băi, pulete, dacă ai chef de răzmeriţe pun jandarmii pe tine de vă ia mama dracului de hipsteri nenorociţi, cu gazele voastre de şest cu tot!
Mircea Geoană: Cine? Geoană? Nu cunosc niciun Geoană. Şi chiar dacă-l cunoşteam, nu voiam să am de-a face cu el. Eu nu trec toţi luzării în agendă!
Ion Iliescu: Bună dimineaţa, tovarăşe Spartakus! Da, aici Iliescu… Nu e nevoie de nicio răscoală proletară, să ştii, i-am liniştit eu pe toţi. Nu cu gladiatorii, tovarăşe, ce, mai suntem înainte de Hristos? Cu minerii! Acum te rog să mă scuzi, trebuie să închid, au venit îmbălsămătorii să-mi facă masajul zilnic. Da, sună-mă, te rog, peste o sută de ani, să mai vorbim, măi dragă!
Josef Svejk
14 iulie 2014 2:41Misto articolu'.Mare pact ca ati blanit formatul de comentarii. Ati reusit sa luati singura chestier proasta pe care o are RL -
raspunde comentariuluiSpinoza
11 iulie 2014 21:56Vanghelie, care nu a vrut sa-si dea decat un numeSpartakus, chiar esti din Spania, ma? Acolo unde se duce romanii la cules de fructe din alea erotice? Vezi ba ca eu nu stiu multe si te pun la punct pe o alee de dude pe un bulevard de-al meu de nu te vezi, mancati-as. Ai vazut ca nu mai e nevoie nici de bacala-riolac, cum masa se cheama diploma aia? Fratii mei au votat-o cu tovarasul Pontilica, macai-as lui gurita aia mincinoasa! Nici de liceu nu mai e nevoie, haoleu.si uite unde am ajunsin fruntea PSD!
raspunde comentariului