PF Daniel va filma alături de Beyonce, Enrique Iglesias și Adele clipul „Dumnezeu preferă marmura și spațiile imense”

de Academia Caţavencu , 19 iunie 2016
PF Daniel va filma alături de Beyonce, Enrique Iglesias și Adele clipul „Dumnezeu preferă marmura și spațiile imense”

Apariția noului clip al melodiei „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”, cu de două ori mai mulți artiști români care se pronunță împotriva construirii Catedralei Mântuirii Neamului a declanșat, cum era de așteptat, la fel de multe controverse ca și videoclipul inițial. Unii au aplaudat gestul, în vreme ce alții l-au criticat vehement. Printre aceștia din urmă s-a numărat și Preafericitul Daniel. Se pare că Patriarhul BOR a fost atât de supărat văzând în noul clip vedete pe care le credea cucernice și creștine, încât vreo două zile nici n-a mai vrut să mănânce, ci s-a retras în apartamentele sale și a numărat bani – singura activitate capabilă să îl calmeze, când e foarte nervos.

Postul involuntar a fost însă de bun augur, întrucât i-a dat Patriarhului idei minunate. Astfel, el s-a gândit să realizeze, în studiourile Trinitas, un contra-clip, pentru a demonta speculațiile nefondate ale lui Dan Teodorescu și găștii sale de atei. Și, pentru a avea o și mai mare vizibilitate, PF-ul și-a propus să coopteze în clip cele mai mari vedete internaționale. ”Prima dată ne gândisem și noi să facem clipul cu Grigore Leșe, cu Arșinel, cu Stela, cu Țociu și Palade, dar n-a auzit în lume de luzării ăștia. De aceea am apelat la niște vedete adevărate”, precizează surse din cadrul BOR. Potrivit informațiile pe care am reușit să le aflăm, Patriarhia s-ar afla în negocieri avansate cu Beyonce, Enrique Iglesias, Adele și alte vedete de talie mondială, care vor cânta, în românește, refrenul melodiei, „Dumnezeu preferă marmura și spațiile imense”.

L-am fi luat și pe Adam Lambert, care vine să cânte cu Queen în România, dar am înțeles că ăla are altă orientare sexuală și n-am vrea să se interpreteze”, spun sursele. Chestionați în legătură cu prețul oferit artiștilor pentru a apărea în videoclip, înalții prelați nu au dorit să comenteze: ”Prețul nu contează, contează ideea. Oricum, în România sunt atâția credincioși cu dare de mână, care ne-au făcut donații, încât am fi avut bani să-l luăm și pe Obama în clip, dar cine naiba a mai văzut ortodox african?”.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • „Pimen.eus Sușeveanul”

    23 iunie 2016 2:11

    Dacă orbetele_ochelarist malagambist recitator al cremei de mâini, de ras și de ghete, old boy_ul întârziat preferă lemnul și spațiile înguste împreună cu toată șleahta de artiști pârâți sectanți ai scrumbiei afumate_trebuiesc huiduiți de pe toate scenele din România și pe liste nominale orice serviciu religios să le fie interzis lor și familiilor lor, de asemenea să le fie interzisă intrarea în orice Sfântă Biserică prin zapiscă dată parohiilor de Întâi Stătătorul Sfintei Biserici Drept Măritoare Creștine Române prin hotărârea Sfântului Sinod și să fie pomeniți la acatiste trădându-și credința strămoșească_să vină la mini Pimen.eus Sușeveanul să le croiesc la fiecare un costum din scândură de brad frumos mirositor a rășină dacă tot ne-au fost retrocedate pădurile. Anatema.afurisenia să cadă asupra lor ! Aleluia ! D-zeu Alduitul nu bate cu ciomagul, malagambistul cântăcios al cardului și leopardului are probleme grave de sănătate în familie... Catedrala Mântuirii Neamului cu sau fără vrerea lor se va construi chiar dacă va mai dura până la finalizare. Precum toate capitalele lumii și Bucureștiul va avea o catedrală impunătoare. Nația română o merită. Slavă îndelung răbdării Tale Doamne !

    raspunde comentariului
  • costica

    19 iunie 2016 19:11

    Daca ai nevoie acum de bani! Nu iti trebuie experienta sau cunostinte de specialitate! Trebuie doar sa ai calculator si conexiune la internet. Este usor ceea ce ai de facut! Noi te invatam totul, pas cu pas si simplu! Te vei bucura cand vei vedea imediat rezultate! Pentru mai multe detalii, cauta-ne la adresa de email pacurarucostica1963gmail com

    raspunde comentariului
  • Nu e bine parinte!

    19 iunie 2016 18:16

    Marile lacasuri ale lumii s-au facut cu multa truda, prin munca cinstita si suferinta, Calicul Daniel vredniceste toti hotii si banditii patriei pentru donatii cu bani de parca si-a varat dracul coada in temelia neamului.

    raspunde comentariului
+