O știți cu toții. Este una dintre zecile de arătări cu chip de om și suflet de specialist care, alături de Tudor Octavian, Bogdan Chirieac, Mugur Ciuvică și femeia-Dumnezeu Monica Tatoiu, s-a tot perindat în ultimii ani pe la toate televiziunile, de la Realitatea la Antena 3 și B1 TV. Probabil că apariția postului RTV a reprezentat o mare bucurie pentru ea, căci în ultimul timp pare nelipsită de acolo. Iar dacă memoria nu mă înșală, singurul canal TV care nu a chemat-o până acum este Digi 24, fapt pentru care au crescut chiar mai mult în ochii mei.
Este nimeni alta decât Ana Bulai, nevasta lui Alfred. Nu Hitchcock, ci al unui alt „mare maestru” al genului horror de oripilare a publicului, domnul Alfred Bulai. Cică la bază ea ar fi sociolog, dar dacă o ascultați mai atent, vă veți da seama că se pricepe la orice: prețul zarzavaturilor, încălzirea globală, homeopatie, Interpretarea Copenhaga a fizicii cuantice, rolul dușmanilor în manele, mecanismele interne ale ONU, neființa în neoplatonismul târziu, literatură comparată, matematici superioare sau jocurile de culise din politica românească. Bine, mai mult ca sigur că Ana se pricepe la mai multe, dar nu cred că există în acest Univers, de la Big Bang încoace, îndeajuns de multe cuvinte pentru asta.
Ieri, în timp ce zapam, soarta mi-a scos-o din nou în față – mai corect spus în fața ecranului – pe mirobolanta doamnă Bulai. Nici nu am reținut exact despre ce vorbea, însă am avut, instantaneu, o revelație: dacă aș avea vreodată șansa de a o cunoaște personal, aș vrea să-i adresez o singură întrebare: Bruce Lee îl bate pe Van Damme? E valabil și pentru madam Tatoiu.
pandele
26 mai 2017 8:27credeam ca-i fiica lui dom' Bulai, voiam sa-i aflu numaru de telefon...da' mai bine nu, ca nu-s masochist...
raspunde comentariuluidinu
15 iulie 2015 15:01Nu te mai obosi sa gandesti, marginitule, doare ! Sociologia - pentru cultura ta generala - se ocupa de studierea societatilor, de aceea se poate pricepe la atat de multe lucruri cu care tu obosesti doar sa faci o lista.Vezi-ti de lungul nasului si fa-ti rost de cititori !
raspunde comentariului