Tot ea povestește că e o fire modestă și blajină și că Bucureștiul nu e chiar așa cum a sperat ea. " Eram complexată când am ajuns aici. Însă mi-am dat seama că lucrurile sunt exact invers. Am impresia că, Duiliu Zamfirescu, după ce a văzut modul de comportament al bucureștenilor, a scris 'Viața la țară'. Iar Tănase Scatiu din poveste, e prezent mereu pe străzile capitalei, ba cu X6 și lanț gros de aur la gât, ba cu Q7 și plin de aroganță. Așa că, recunosc, nu știam, de fapt, unde e 'la țară'", declară protagonista.
Mantea-i bună de manta de vreme rea, dar nu vrea niciunul la ofițer cu ea!
de Marius Gheorghiu , 29 iulie 2014Protagonista emisiunii "Burlăciţa", Andreea Mantea,dezvaluie în presă că atunci când a fost mică, ea nu a trăit la oraș. "Nu e o rușine să îți petreci copilăria la țară. Recunosc, am trăit mereu cu animale de curte pe lângă mine. De aceea, când am ajuns în capitală, nu a fost nimic schimbat. Adelina Pestiţu, Laurette sau fostul iubit, Stan, au compensat lipsa acestora. Viața din București e diferită. În timp ce la țară, oamenii se trezesc dimineața, ca să dea de mâncare la animale, la oraș, acestea mănâncă singure de la McDonald's sau KFC."
Pentru că Mantea are înălțimea de 1,58 m, miniona ne dezvăluie că atunci când avea 5 ani, așa cum își dorește orice copil, și ea a vrut să se facă mare. Însă, la vârsta și înălțimea ei actuale, se pare că visul nu i s-a îndeplinit.
Reduceri la parfumurile preferate. Click aici
Loading...
Alti cititori au fost interesati si de
-
20 octombrie 2019
-
06 octombrie 2012
ADS ProfitShare
Comentarii
X
Raspunde lui
(
)
+
Aboneaza-te la newsletter
Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.