Iseul Turan, membră a Antigonelor: „Femeile n-ar trebui să se dezbrace pentru a se face auzite”

de Radu Uszkai , 28 iunie 2013
Iseul Turan

Iseul Turan este o Antigonă din Franța, o tânără care se opune gagicilor din FEMEN (cele care își arată sânii la orice protest) și care s-a infiltrat printre ele. Iat-o mai jos vorbind despre feminism, sfârcuri și rolul femeii în societate.

 

Reporter: Cum au apărut Antigonele? Mișcarea voastră este doar un răspuns la FEMEN sau plănuiați asta de ceva vreme?

Iseul Turan: Antigonele nu trebuie înțelese doar în opoziție cu FEMEN, ele sunt chiar contrarul! Noi existăm cam din februarie 2013, cu vreo trei luni înainte de a se lansa „operațiunea FEMEN”.

Rep.: Ești o feministă? Care e rolul femeilor în societate?

I.T: Nu sunt o feministă. Sau, dacă vrei, ai putea spune o feministă de modă veche. Noi reprezentăm mai degrabă feminitatea, nu feminismul! Ne opunem părții „întunecate” a feminismului, care se bazează pe negarea feminității. Noi nu suntem pentru o bătălie între sexe, ci pentru complementaritate sexuală.

Noi, femeile, suntem jumătate din populația lumii, deci ar trebui să ocupăm, ca să zic așa, jumătate din spațiu! Totuși, noi ar trebui să ne ocupăm acest loc alături de bărbați, de tații sau de copiii noștri, la fel cum Antigona s-a sacrificat de dragul fratelui ei.

Rep.: Ce înseamnă sextremismul: terorism topless? Crezi că FEMEN au devenit faimoase datorită ideilor, sau doar pentru că își arată sânii?

I.T: Modul în care au atras însă atenția publicului e greșit. Femeile nu ar trebui să se dezbrace pentru a se face auzite. FEMEN nu face nimic altceva decât să respecte criteriile capitaliste de spectacol în societatea modernă, iar noi ne opunem lor tocmai din acest motiv. Au metode degradante de acțiune și deservesc o agendă ocultă, pe care geniile malefice din spatele lor le-au conceput-o.

Rep.: Ai reușit să te infiltrezi într-o tabără FEMEN. Cum de ți-a venit ideea asta? Nu te-ai gândit că ar fi putut să fie periculos?

I.T: Până de curând nu cred că ar fi fost periculos, dar acum mi se pare că cei care le conduc sunt deciși să distrugă orice opoziție. Ideea mi-a venit natural: voiam să știu cum operează, ce-și doresc, cine sunt… și ca să vadă și ele cum e să fii surprins!

Rep.: Cum arată o zi într-o tabără FEMEN? Cum se antrenează sextremistele?

I.T: Dacă stau bine să mă gândesc, totul e destul de neinteresant, e foarte multă activitate fizică. Pe de altă parte, ele nu prea au habar pe ce lume se află și nici nu prea stau să se gândească la asta. Totul e foarte minimal și se bazează pe incultură, prejudicii și sentimente. Țipă, urlă, aleargă în cerc și nici măcar nu știu de ce fac asta, excepție făcând niște „idei” despre patriarhat. Ce nu realizează ele e că societatea patriarhală e aproape moartă în fața acestui capitalism seducător care operează cu valori „feminine”: seducție, plăcere, consum, aparențe, publicitate, dictatura minorităților ori corectitudine politică.

Rep.: FEMEN chiar urăsc bărbații ori totul e doar o păcăleală?

I.T: Doar se prefac, ele, de fapt, sunt fete normale, au prieteni și visează, în secret, să se căsătorească. Problema lor cea mai mare este cu căsătoriile din Ucraina, care de multe ori au loc cu tinere minore. Așadar, toată povestea asta cu aversiunea către bărbați e doar de paradă, ele nu urăsc bărbații.

Rep.: Crezi că tot ce face FEMEN e greșit? La o adică, tot ele protestează și împotriva abuzurilor la care sunt supuse femeile din țările musulmane, celor care cad victime prostituției ori lui Vladimir Putin…

I.T: Chiar deloc! La început mi s-au părut o mișcare legitimă, dar asta pe când nu se dezbrăcau și protestau împotriva abuzurilor la care sunt supuse femeile ori contra unor politici ale UE.

Protestele împotriva lui Putin sunt doar așa, parte a agendei geopolitice a conducătorilor din umbră ai FEMEN, care își doresc să influențeze opinia publică cu ajutorul notorietății lor, astfel încât să aducă Ucraina mai aproape de Vest, adică de NATO și de UE. Putin nu e deloc idolul meu, are multe defecte. El a ajutat Rusia să-și revină după criza din anii ‘90, și-a readus țara într-o poziție de putere și s-a opus războaielor imperialiste.

Nu poți da lecții întregii lumi despre modul corect de a te comporta ca femeie dacă o faci precum FEMEN. Ele acționează doar ca provocatoare într-un război al civilizațiilor. De aceea, ele nu au o influență pozitivă asupra femeilor din Tunisia. Ba chiar din contră, acționând imperialist, ele sunt mai degrabă aliate ale mișcării Salafia, care poate acum să clameze că toate femeile occidentale sunt niște „curve”. Nimeni nu ar trebui să se lase înșelat de asemenea tactici. Cât privește prostituția, de ce au printre ele două foste sau actuale prostituate sau actrițe porno? Au vorbit ele împotriva industriei sexuale în calitate de foste victime? Nu! Mai mult, cel puțin una dintre ele cred că e încă activă. Noi, Antigonele, luptăm împotriva proxenetismului și vom dezvălui, în curând, adevărul despre aceste subiecte.

Rep.: Franța e acum în mijlocul unei bătălii politice după ce Hollande a legalizat căsătoria între persoanele de același sex (o decizie susținută îndelung și de FEMEN). Cum vă poziționați voi aici?

I.T: Nu poți schimba printr-o lege a omului o stare de fapte. Nu poți decide, spre exemplu, că mâine, la miezul nopții, va răsări soarele. Din  aceleași motive, nu pot să fiu de acord ca doi bărbați ori două femei să se căsătorească. Antigonele își doresc să se termina odată cu tirania legii. Dacă nu acceptăm limitele umane, lumea reală se va răzbuna prin multă suferință pentru copiii care vor fi în mijlocul unei asemenea nebunii antropologice și apoi vom suferi cu toții. Problema aici nu este homosexualitatea, ci ceea ce este adevărat și ce e minciună. Această lege e totalitaristă: e o minciună impusă cu forță, violență și alte minciuni.

Rep.: Papa Francisc a declarat că femeile nu sunt potrivite să facă politică. Ai vreun răspuns pentru el?

I.T: Chiar asta a spus? Dacă a zis asta, atunci sunt sigură că se referea la faptul că prima chemare pentru o femeie e dragostea. Și e un adevăr general valabil că din politică dragostea și adevărul lipsesc. Cele mai multe femei nu sunt mulțumite totuși cu modul în care evoluează politica și vor încerca să schimbe asta. În Franța politica e un loc în care femeile au oferit exemple de urmat: reginele noastre, eroinele precum Ioana d’Arc și multe altele, precum cele din Rezistența franceză din timpul ocupației naziste. Cu siguranță că politica nu este pentru toate femeile, dar noi suntem încă tinere și vom interveni într-un  mod creativ, specific feminin, în arena politică.

 

 

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+