Cum se apropie cu paşi repezi un eveniment care, an de an, nu încetează să provoace controverse, şi anume Parada Gay, am stat de vorbă cu Irina Niţă, directorul executiv al asociaţiei Accept şi persoana cea mai în măsură să ne spună de ce au şi minorităţile sexuale mândria lor.
R.: Cum definiţi „mândria gay”?
I. N.: E vorba de demnitate. Pentru că sunt oameni care spun „eu n-am nimic cu ei, sunt puţin bolnavi sau defecţi”. De fapt, oamenii gay au demnitate şi sunt la fel ca ceilalţi. E ca mândria că eşti român, poliţist etc.
R.: E vreo diferenţă între felul cum era receptat fenomenul în perioada comunistă şi cum este acum?
I. N.: Diferenţa e mare. Atunci făceai închisoare din cauza articolului 200. Şi articolul 200 a fost în vigoare până în 2001, iar închisoare pentru homosexualitate s-a mai făcut până în 1996. Un exemplu asemănător este cel al lagărelor naziste. Când s-a încheiat războiul, homosexualii au rămas în detenţie pentru că exista o lege asemănătoare, aceasta fiind abrogată mult mai târziu. Oamenii au standarde duble în privinţa homosexualităţii.
R.: Doi părinţi gay pot traumatiza un copil?
I. N.: Nu. Copilul vrea doar strict definiţia situaţiei. El nu merge dincolo de definiţie. Problema e a adulţilor care nu ştiu să le vorbească celor mici despre sex, nicidecum despre homosexualitate. Cum nu întreabă „de ce tanti se ţine de mână cu nenea”, tot aşa n-o să devină curios de ce se ţin doi bărbaţi de mână. Pentru el nu e ceva anormal. Oricum, trebuie făcut ceva şi din şcoală. Sunt copii care nu ştiu ce orientare au… sunt confuzi. Şi sunt marginalizaţi, chinuiţi, iar profesorii, de cele mai multe ori, nu-i ajută. Atunci apar drame pe fondul unor depresii.
R.: De ce lesbi e bine şi gay nu?
I. N.: Bărbaţii trebuie să câştige dreptul de a fi feminini. Despre femeile băieţoase nu se râde ca de băieţii cu gesturi feminine. Ce dacă se îmbracă în roz şi galben? E bine să te îmbraci colorat. Ăsta e primul pas, dar nu e necesar. Trebuie scăpat de stereotipii. Şi nu e dezirabil să fii femeie. Dar ca bărbat gay… are legătură cu sexismul. Nimeni nu are o problemă cu o femeie de business sau cu o femeie care face muncă bărbătească. Dar un bărbat sensibil, împăciuitor, pierde teren. Merg paralel homofobia şi misoginismul. Într-o ţară unde femeile sunt prost tratate, şi homosexualii au o situaţie similară.
R.: Câţi homosexuali sunt în România?
I. N.: Greu de estimat. Sunt studii ce arată 2%, altele 40%, dar, în cele din urmă, se iau în consideraţie şi simplele fantezii cu o persoană de acelaşi sex. Dar sondajele astea nu ajută la nimic. E ceva intim.
R: Anul ăsta la paradă se lasă cu pietre?
I. N.: Am făcut un compromis în ultimii ani. Paradă, dar fără public. Dacă vrei să vezi, trebuie să participi direct din cadrul marşului. E un compromis luat într-o ţară religioasă doar cu gura. Biserica are o inerţie foarte mare într-o ţară laică, dar nu este neapărat singura responsabilă de intoleranţă. Şi politicienii sunt de vină pentru că nu respectă drepturile tuturor cetăţenilor. Şi Noua Dreaptă... e frumos? E frumos să ieşi cu crucea în mână şi să dai în cap homosexualilor? E creştineşte? E de râs să protestezi împotriva homosexualităţii, să spui că „nu ştiu cum să-i explic copilului de ce se ţin doi bărbaţi de mână”, dar tu să foloseşti un limbaj trivial în spaţiul public şi prezinţi un desen grafic cu doi bărbaţi care fac… adică să-i oferi copilului mai mult decât vrea el să ştie?
