Trupa Taxi a strâns niște așa ziși prieteni și au dat-o în "puricisme" (adică morală ieftină a la Dan Puric). Ca să fim în ton amintim că se zvonește că iadul e pavat cu intenții bune. Adică "eu n-am vrut să-i rup falca lui cumătru, am vrut doar să-l atenționez puțin" sau "eu aș face multe kestii mishto da n-am când". Cu Taxi și cu autobuzul lor de tovarăși și prieteni s-a stârnit totuși o controversă caraghioasă într-o lume în care indignarea e emoția primordială. Nu vă invit să fiți obiectivi sau imparțiali, asta e treaba judecătorilor, iar noi ca niște ființe inteligente și destupate la minte ce suntem, nu judecăm pe nimeni, ci judecăm în sensul că: gândim. În continuare argumentez de unul singur, cum m-a dus pe mine capul, fără coloană sonoră.

Citește si: Să-ți iei un telefon de lemn, da? Cu aplicații mici.

Dacă oamenii de știință pot bate lejer obrazul bisericii (Catolice în special) pentru tot ceea ce a făcut împotriva lor, nu același lucru îl pot face și artiștii. E suficient să vizitezi Roma și Vaticanul ca să înțelegi cât de mult a investit biserica în artă. Am vizitat acum mulți ani Villa d'Este din Tivoli, un orășel din apropierea Romei. Erau vreo 11-12 camere imense pictate aproape integral în vila cardinalului d'Este. Totul era aranjat, întreținut și frumos.
San Pietro e o construcție impresionantă în care imaginea catolică a măreției divine se exprimă în toată grandoarea și splendoarea. În alt registru: cărți, scrieri, transcrieri și manuscrise au fost îngrijite de biserică într-un ev mediu barbar și negru, ținut desigur în această formă tot de biserică. Un foarte interesant paradox.

Observam eu mai demult că ortodoxia românească pune accent pe aspecte mai creștinești, cum ar fi modestia și simplitatea. Sigur că fiind un popor modest la propriu nu îți permiți să instruiești vreun Michelangelo sau să ridici un edificiu impresionant. Ești smerit fiindcă n-ai de ales. Sfânta Sofia din Constantinopole, o treabă cât se poate de ortodoxă, ar putea primi înăuntru Statuia Libertății, încape în ea toată smerenia lumii, deci ușor cu modestia pe treptele dogmei.

Oricum ar fi și oricum am da-o pe după vișin, contribuția bisericii la artă și cultură nu poate fi negată. Doar dacă luăm în calcul faptul că școlile de pe timpuri erau atașate bisericii. Sigur, arta și cultura nu prea țin de foame, de-asta ca artist ai de tras din greu pentru a supraviețui din artă fără a te prostitua, vezi concertele electorale. Biserica plătea arta și o plătea poate mai bine decât regii. Viața omului e mai curând influențată de o melodie bună sau proastă, decât de cunoașterea diferenței dintre geocentrism și heliocentrism. Faptul că pământul se învârte au ba, la nivel pur uman, e total futil, cu toate astea unii au murit fiindcă eu fost de altă părere decât biserica.

Au fost arse cărți, au fost scrise cărți. Au fost distruse icoane și au fost pictate altele. Lumea a mers într-o direcție pe care nu știu conform cărui reper o numim :"înainte".

Am dat acum ceva vreme peste un extras dintr-o dezbatere a Patriarhiei în care, observau ei, o influență a religiilor orientale. Fiind prea înguști ca să înțeleagă de ce înclină oamenii spre o religie care propovăduiește acceptarea și detașarea, au privit fenomenul ca pe o amenințare. O amenințare la adresa cui? Aș întreba. Nu știu ce Dumnezeu aveți voi, dar al meu, oricât de greu de găsit ar fi, ar râde dacă l-ai amenința.

Suntem un popor care nu-și permite să cumpere o carte sau un tablou pictat, fie chiar și de către un artist netalentat. Ne decorăm casele de la hipermarket și ne umplem bibliotecile cu literatură de duzină sau cu cotoare "frumoase" de cărți.

Acum vreo doi ani am văzut un reportaj despre oamenii care locuiesc în canalele de sub Gara de Nord. Acolo în canale, amărâții ăia aveau pe pereți niște amărâte de kitsch-uri. Aia era arta la care aveau ei acces, nevoia lor de artă se cerea satisfăcută într-un fel. Din altă perspectivă îmi amintesc o poveste a unui specialist în artă care a fost rugat să recomande un tablou care să se potrivească unei canapele de câteva mii de euro. În lumea noastră arta nu e nici pe departe ce era în lumea lui Michelangelo.

Biserica și arta au mers mână în mână fiindcă vizau același lucru: spiritul omului. Drumurile lor s-au despărțit demult, din pricina izului ademenitor de "cașcaval". Suntem prea sărmani la trup și la duh, pentru a ne permite să construim un edificiu, fie el o catedrală cu (să zicem) o inestimabilă valoare arhitectonică sau un accelerator de particule. Poporul vrea spitale, dar cine să lucreze în ele? Un rezident câștigă mai puțin decât un taximetrist. Vrem școli, dar cine să predea în ele când un profesor trebuie să tragă ani de zile pentru a câștiga câteva sute de euro prăpădite. Nu catedrala aia e problema. Costurile ei de construcție (cam 100 milioane euro) nu reprezintă chiar atât de mult pe cât am crede, în termeni de spitale ar însemna vreo 10 maxim, ceea ce la nivel de județ poate înseamnă ceva, dar la nivel de țară e un fâs. Sunt companii românești care fac profit net suma asta într-un an. Împarte 100 de milioane de euro la 20 de milioane de oameni. Obții o bere la PET, un pachet de țigări, o pâine și o pungă de semințe de fiecare. Hrană de-o zi pentru trup și suflet. Adică un rahat.

Să ne punem problema "utilității" unei catedrale e o stupizenie. Ai putea la fel de bine să te întrebi de ce am scris articolul ăsta sau de ce îl citești. Eu garantat n-am devenit mai deștept scriindu-l și nici un alt soi de beneficiu n-am. Cât despre beneficiile dumitale nu pot să-mi dau cu părerea. E drept, tu și cu mine, ne permitem astfel de extravaganțe, fiindcă suntem sănătoși, alfabetizați și hrăniți. Ceea ce nu pot spune prea mulți oameni în țara noastră. Acest adevăr e de-o tristețe dezarmantă.

Dacă stadiul material jalnic îl pot reproșa atât guvernărilor cât și românilor la nivel de individ, stadiul spiritual și educațional deplorabil este reproșabil în primul rând BOR, care a eșuat în misiunea ei cea mai importantă, aceea de a sădi speranță și armonie în oameni, de a susține dezvoltarea spiritului lor. Am mari îndoieli că măgăoaia va contribui în vreun fel la întărirea identității culturale românești sau la îmbogățirea spirituală a nației. Pentru mine, respectivul edificiu este un semn divin care ne arată clar nouă, că BOR se cere reformată. Ar trebui să ne punem pe treabă, al doilea semn ne va costa mai mult și doamne ferește! iar vom avea parte de apostoli auto-proclamați care s-o ardă etic pe fundal sonor, într-o jenantă smerenie secular-umanistă cu dampf de tămâie și cădelnițe digitale.