Melteanul tipic își începe dimineața de dinainte de Înviere la ora 14:00, enervat că proasta de nevastă-sa de-abia s-a apucat de vopsit ouăle, dupăce a terminat de spălat, călcat şi făcut curat în toată casa. Urmează, ca de-obicei, o avalanșă de reproşuri de sezon („Fă, de ce nu e cărnile de miel gata?!”), trimiteri la origini (ale nevestei, nu ale creştinismului) şi, eventual, două-trei palme la pifometru, să ştie consoarta cine-i jupânul în casă.

Ulterior, melteanul tipic se va calma cu vecinu’ de la trei la o bere și o sămânță de floare în fața blocului, în timp ce pregătesc împreună tradiționalul grătar, care va fi aşezat strategic pentru ca fumul să ajungă şi la amărăştenii din blocurile învecinate, că aşa e creştineşte. Seara începe pregătirea pentru Înviere, momentul cel mai important pentru melteanul tipic. Astfel, se caută un lanț cu cea mai mare și mai bengoasă cruce de aur și se cumpără cele mai mișto candele roșii, mari cât cristelniţa lu’ taica popa, ca fraierii din cartier să-și bage unghia gât, pe principiul „alţii moare şi-aşa n-are”.

În curtea bisericii, meltenii intră cu Loganu’ tunat, pe al cărui bord se lăfăie o duzină de crucifixe, lănţişoare, mătănii, amulete, talismane, labe de iepure şi cu boxele duduind manele, pă sistem. Pe urmă, se pun pe aşteptat şi, când iese popa cu lumina, dau la o parte tot ce le iese în cale ca să ia ei primii din focul sacru, ca să aibă noroc tot anul.

Efortul depus îl extenuează pe meltean, aşa că el simte nevoia să-şi aprindă cât mai grabnic o țigară de la lumânare. După 15 minute de răcnit, cu ceilalţi drept-credincioşi din cartier, „Hristos a înviat din morți”, el pleacă, în sfârşit, acasă pentru a ciocni un ou cu familia și a înfuleca toată noaptea la ouă, fripturi şi cozonac, că doar cât să reziste şi un bun creştin după atâta post?