Înainte de ’89 treceam granița spre sârbi pentru dulciuri, conserve, blugi, bluze și, dacă exista posibilitatea, ne pozam și cu vitrinele pline ca să avem peste 20 de ani ce să punem pe Facebook. Acum mergem în vizită și pentru concertul Green Day.
După scandalul de acum câțiva ani cu traficul de țigări, nu mai poți face nici măcar o glumă-n vama Moravița. Să-i spui polițistei care-ți măsoară din priviri alunițele din buletin cu cele de pe față „aveți un foc” înseamnă să-ți dai foc la valiză. O lași să-și facă meseria pentru care acum ceva timp mulți colegi de breaslă se umpleau de bani cât ai zice „țigareta” și treci mai departe.
Cum treci granița la sârbi, îți dai seama că-i ca la noi. Satele sunt la fel, cu biserici, crâșme și babe care socializează la poartă, nunta-i tot cu sute de invitați și fanfară dacă-ți permiți, diferența fiind la casele „bajtanilor”. Dacă la noi se pun lei de marmură la poartă pentru a-ți arăta valoarea și talentul, sârbii ne dovedesc, încă o dată, că-s mai răsăriți: vulturi, cai în două picioare și lei. Dacă se poate, toate cele trei animale pe fațada casei. Asta da bun-gust. Și-n drum spre Belgrad n-am văzut decât un sat românesc, pe plăcuța de la intrare fiind scris și-n română: „Satu Nou”. N-am găsit vreun compatriot pe care să-l întrebăm dacă se poartă bine sârbii cu el ori dacă-l bate gândul de vreo autonomie teritorială. Mai ales că, după episodul Kosovo, sârbii sunt foarte sensibili privind teritoriul, și doar să te audă că vorbești despre Kosovo că riști să te bălăcărească-n chirilice.
Belgradul are mai multe spații verzi decât Bucureștiul și județul Ilfov la un loc. Văzută de sus, Capitala zici că-i o mare de copaci prin care mai cresc timid clădiri. Dacă aveau și ei un Kerestoy, altfel stătea treaba și vedeam malul Dunării din Belgrad de la 30 km distanță. Legat de Dunăre, edilii s-au gândit și la amărăștenii care n-au bani să meargă la croați, greci, bulgari, ori ăia bogați și masochiști care vor pe litoralul nostru, așa că au făcut plajă pe malul fluviului. Care-i foarte frumos amenajată, curată și plină ochi în sezon.
Nu-s sârbii mult mai curați ca noi, dar par interesați de aspect, astfel că ei au păstrat aproape toate clădirile din perioada interbelică, ba au și consolidat multe dintre ele. Pe „Lipscaniul” sârbesc nu vezi case luate cu japca ori pe punctul de a cădea. Și nu doar în buricul târgului. Dacă străbați orașul la pas, îți dai seama că oamenii sunt atașați de ce înseamnă „bun-gust arhitectonic”. Limbi străini pentru noi.
Ce n-au sârbii și ne putem lăuda noi: metrou și femei frumoase. Fără metrou, te mai descurci, că-i oraș fluidizat de tramvaie și sensuri unice, dar cu femeile n-o scoți la capăt, singura calitate a sârboaicelor fiind că se îmbracă extraordinar de decent și elegant, chiar și când își scot copiii în fața blocului. Dar motivul pentru care italienii nu s-au oprit în Serbia în căutarea de neveste e exact ăsta, că nu-s de scos în club.
Dacă ajungi la Belgrad, nu ezita să te cazezi la un hostel. Sunt curate și intime, unul ultracentral ajungând să te coste 60 de lei pe noapte și să beneficiezi de tot confortul dorit. De asemenea, încearcă fast-foodul tradițional sârbesc, pleșcaviță și cevapcici, două mâncăruri care dau cu „chifla” șaormei românești. Ca bani, nu-s mari diferențe. Pâinea-i vreo 30 de dinari, și asta înseamnă aproape 1,5 lei. Sticla de bere, 50 de dinari, deci 2,5 lei, și tot așa. Să nu te sperie faptul că plătești 1.500 de dinari la o cină romantică. De fapt, plătești 70 de lei.
Nu te panica în stația de taxiuri când vezi BMW, Mercedes sau Alfa Romeo. N-au ei Pelicanu, dar le place să facă taximetrie cu mașini bune. Cu automobil nemțesc ori Logan, tot acolo ajungi pentru aceiași bani. Și, cel mai important, dacă ai timp și un dram de condiție fizică, mergi pe jos prin tot orașul și intră-n toate muzeele, bisericile, clădirile de birou și grădina zoo. Ai să vezi că au și ei varan, dar îl țin închis într-o cușcă, în timp ce copiii murdari de înghețată se strâmbă la el.
Publicat în AC, NR. 23
