Au trecut mai bine de o sută de ani de când Caragiale s-a dus să facă mișto de îngeri, prin berăriile Raiului, dar vorbele lui tot actuale sunt. Bunăoară, monșer, poftim de vezi ce soțietate coruptă avem, fără morală, fără prințipii, doar cu comitete și comiții, doar cu ipistați, coate-goale și moftangii, care ne zâmbesc de pe afișe, promițându-ne marea cu sarea dacă-i votăm. Și noi pe unii chiar i-am vota, dar nici n-apucăm să ne dumirim bine cum devine chestiunea, că haț!, apare DNA-ul și ni-i saltă, pac!, scoate capul soțietatea țivilă și le dă la cap.
Uitați-vă numai la București: a vrut Orban să candideze și chiar ar fi avut șanse, imediat s-a găsit un Murdăreanu care să-l umple cu noroi. O fi, n-o fi Orban nevinovat, cert e că, până să aflăm asta, trubadurul nu mai candidează. A vrut apoi Marian Munteanu să candideze. Imediat echipa de căutători de noduri în papură s-a pus în mișcare și l-au găsit cu unghiuțele netăiate, batistuțaa murdară și cămașa verde scoasă din pantaloni. A picat și ăsta, a venit Predoiu. La câte bube are-n cap domnul Predoiu, care a fost, vorba lui nenea Iancu, în toate Camerele, cu toate partidele, nu m-ar mira să-l calce și pe el zilele astea procurorii și să-l întrebe de sănătate.
Colac peste pupăză, la vreo 16 ani de la o tranzacție imobiliară cu cântec între Băsescu și Cășuneanu, se trezesc și procurorii să-l pună sub acuzare pe fostul președinte. N-au făcut-o nici în 2004, nici în 2009, când Băselu candida la președinție și asta l-ar fi tras pe linie moartă, dar uite că o fac acum, probabil pe principiul ”mai bine mai târziu decât niciodată”. Chestia e atât de cusută cu ață albă încât îți vine să spui zicala aia din vechime ”dacă nu candida, neurmărit penal rămânea”. Fiindcă taman pe când voia să-și anunțe și Băsescu candidatura, că pac!, vin procurorii și-l scot pe tușă. Nu de alta, dar ce s-or fi gândit ei: dacă se pun bucureștenii, numai așa, de-ai dreacu, să-l aleagă pe ăsta primar? Cum să rămână coana Juisica (adică doamna Firea, o știți - născătoarea de Pesedeu) fără coledzi? Așa ceva nu se face. Într-o confruntare directă, Băsescu ar fi făcut-o praf pe duduia lui Pandele, ar fi măturat cu ea prin studio, că tot se dădea Găbița specialistă în menaj. Ca să preîntâmpine o asemenea variantă, procurorii au zis că-i mai bine să-l oprească. Și care-o face ca Băse, ca Băse o să pățească!
Car’vasăzică, de acum drumul spre Primăria Generală al duduii Vrânceanu-Firea-Pandele-etc-etc este liber ca taxiul Pelicanul. Dacă ar trăi azi, cetățeanul turmentat al lui Caragiale n-ar mai avea dubii, ci ar ști sigur cu cine votează: cu cine vor procurorii. Și, din câte se pare, procurorii au decis deja: noua primăriță a Capitalei va fi duamna Gabi. Vivat maternitatea! Vivat mămica universală! Vivat Prințipatele Unite! Bravos, națiune, halal să-ți fie!
gicu sculeru
06 mai 2016 10:35Dar se uită cineva la modul în care și-a decorat și accesorizat sufrageria d.na Fii-Rea??Intâi, este un monument de prost gust, ghertzoism și ghelbanism perfect, calificat, aș zice patentabil! Cum casa este de regulă domeniul feminin, ceea ce se vede în poză reprezintă părerea ei despre bun gust și rafinament. A unei imbecile care dorește să avanseze la stadiul de canalie. Apoi, la cât roșu și negru pe pereți și pe pardoseală, nici un om normal nu are cum să rămână calm 5 minute, continuu. Totul e întunecat, oprimant, stresant. Până și șoțul e îmbracăt în negru... Iar televizorul... Nu numai că e pe Antena 3, iar urechile lor suportă dejecții și calomnii patentate în mod constant, model de justiție, de dreptate. Dar mai e și pus foarte sus, ca să te uiți la el cu capul pe spate, ca la un cineva mult mai înalt și deci mai puternic, față de care trebuie să rămâi necondiționat admirativ și supus, obedient. Acum îmi explic eu tonul și atitudinea d.nei Firea!Din cauza asta țipă și se auto-inflamează constant și continuu. Normal!! Cum ajunge să coboare capul în pozițieinclinație normală și-i apare cineva în cale, oricine-ar-fi-elea, are sentimentul că, venind direct de la șefuuuul, este îndreptățită, chiar are dreptul, dacă nu datoria să-l pleznească și să-l ocărască fără preget. Pentru orice. Nu contează. E ca o terapie!
raspunde comentariuluigicu sculeru
06 mai 2016 10:33Dar se uită cineva la modul în care și-a decorat și accesorizat sufrageria d.na Fii-Rea??Intâi, este un monument de prost gust, ghertzoism și ghelbanism perfect, calificat, aș zice patentabil! Cum casa este de regulă domeniul feminin, ceea ce se vede în poză reprezintă părerea ei despre bun gust și rafinament. A unei imbecile care dorește să avanseze la stadiul de canalie. Apoi, la cât roșu și negru pe pereți și pe pardoseală, nici un om normal nu are cum să rămână calm 5 minute, continuu. Totul e întunecat, oprimant, stresant. Până și șoțul e îmbracăt în negru... Iar televizorul... Nu numai că e pe Antena 3, iar urechile lor suportă dejecții și calomnii patentate în mod constant, model de justiție, de dreptate. Dar mai e și pus foarte sus, ca să te uiți la el cu capul pe spate, ca la un cineva mult mai înalt și deci mai puternic, față de care trebuie să rămâi necondiționat admirativ și supus, obedient. Acum îmi explic eu tonul și atitudinea d.nei Firea!Din cauza asta țipă și se auto-inflamează constant și continuu. Normal!! Cum ajunge să coboare capul în pozițieinclinație normală și-i apare cineva în cale, oricine-ar-fi-elea, are sentimentul că, venind direct de la șefuuuul, este îndreptățită, chiar are dreptul, dacă nu datoria să-l pleznească și să-l ocărască fără preget. Pentru orice. Nu contează. E ca o terapie!
raspunde comentariuluiio
24 aprilie 2016 10:50Pe Firea numai Pandele o mai poate bate !...................
raspunde comentariuluiurbanie
24 aprilie 2016 10:48...asa zic si io httpmcscrib.blogspot.ro201604doar-pandele-o-mai-poate-bate-pe-firea.html
raspunde comentariuluiGiorgio
22 aprilie 2016 21:22indiferent de procuror votez tot un hot
raspunde comentariuluijan
22 aprilie 2016 5:40Fa silvico, fa tot de la IP-ul latrinei postezi? Fa cucoana mai schimbati oleaca ritmul si subiectul ca sa inceapa sa va creada cineva...
raspunde comentariuluiVasâli
21 aprilie 2016 15:37Mai terminați dle cu don Băsescu ăsta ar fi vrut ei useleii ce iel știe cât ie litra dă spertoasăă la co-operativă? Pă noi ăia de ne spetim szilnic cu munca ne-a lăsat fără ajutoare sociale. Noroc cu alegerile că ne mai dă și nouă și păcat că domnu' Vanghele nu-i place la noi la țară. Cică șî americanii s-o făcut fratii cu codruța să curețe pădurea di uscăturili ce nu vor să le deie drumu la pitrol c-ar fi sî pari gugălău.
raspunde comentariului