Care ar fi problema cu scandalul “hârtiilor panameze”? Adică nimeni nu a realizat până acuma dimensiunea jafului sistematic produs asupra României de către foștii securiști transformați în “onești” oameni de afaceri (după ce l-au spânzurat nițel pe fratele lui Ceaușescu în subsolul legației noastre economice din Viena), totul cu largul sprijin logistic al serviciilor noi (create și școlite tot de către cei vechi)? Păi trebuia să o știm și numai din faptul că nu avem, după 26 de ani nici măcar o autostradă sănătoasă cap-coadă. Ne bucurăm de fiecare centimetru în plus de parcă am vorbi despre organul reproducător masculin – cel pe care și l-au băgt băieții “deștepți” cu epoleți în viitorul Țării.

Capitalism de cumetrie prin legi cu dedicație

Imediat după decembrie 1989, prin grija lui Iliescu și a echipei sale care pregăteau socialismul cu față umană (dar le-a ieșit capitalism de cumetrie), ne-am procopsit cu o serie de legi cu dedicație. Acestea nu au fost date în interesul României, ci în interesul personal al celor care s-au hotărât să se împroprietărească cu ceea ce generic s-a numit “bunul întregului popor” - care provenea din jefuirea sistematică, timp de 50 de ani, a întregului popor – iar o parte din proprietari fie decedaseră, fie (majoritatea) habar nu aveau ce drepturi au și nici nu prea-i interesa dincolo de umplerea imediată a mațului. Așa că cei care au avut interesul au manipulat în interes personal Legile. Trebuie să vizualizați România devalizată de acești indivizi ca pe un zigurat pe ale cărui platforme superioare s-au cățărat “ei” folosindu-se de Legi ca de niște scări – scări pe care, după ce s-au folosit de ele, le-au retras, să nu cumva să mai încerce vreun deștept care nu face parte din gașcă să se cațere lângă ei, să le întineze nobilele idealuri ale jafului sistematizat.

Așa că, din 1989 încoace, băieții fac la fel (și la fel vor proceda în continuare): fură de la stat și se prefac că lucrează până când unul dintre ei vomită de la cât a furat, ori are impresia că e deștept de unul singur și nu mai vrea să împartă – moment în care afacere “se strică” și trebuie închisă cu tot cu cel care a „defectat”. Apoi trec la pasul doi: își fac legi noi și se apucă să fure acoperiți de ele. Cele vechi, firește, vor fi fiind abrogate. Să nu devină cumva și alții “deștepți” și să-i poată depista pe intruși.

O lovitură de stat valutară uitată

Mulți au uitat (mai mulți habar nu au) dar, pe 3 februarie 1990, în România s-a dat o nouă lovitură de stat, de data aceasta valutară – Iliescu și gașca lui au executat de data aceasta “francul” (mă rog, dolarul USA). În timp ce eram trimiși să căutăm cai verzi pe pereți (adică conturile secrete ale lui Ceaușescu), peste două miliarde de dolari (2.030 milioane dolari) au fost preluaţi, în mod ilegal, de la Banca Naţională a României (din rezerva valutară a României de către Banca Română de Comerţ Exterior (viitoarea devalizată Bancorex), în mandatul tripletei Voloseniuc-Crăiniceanu-Pascariu (niște securiști de bine, mai ales ultimul, care a ieșit mai curat și mai bogat din scandalul Microsoft). Această tripletă, împreună cu Răzvan Temeşan, avea să transfere kintalul de dolari în buzunarele miliardarilor de carton, în firmele căpuşă ale ofiţerilor cooptaţi în “privatizările” a ceea ce va deveni Capitalismul de cumetrie din România, precum și în conturile beneficiarilor de credite preferenţiale din instituţiile de forţă ale statului (Poliție, Jandarmerie, Armată). Deşi, în 1995 si 1996, Curtea de Conturi a sesizat Parchetul şi Parlamentul, nimeni n-a fost pedepsit până azi. Vorbim despre lovitura de stat valutară din 3 februarie, de care Ion Iliescu şi Petre Roman au avut cunoştinţă, chiar au inițiat-o și încurajat-o.

De la heroină, la aur ținut la naftalină

Așa că Frank Timiș este numai un vârf al icebergului care a scufundat de multă vreme România. Controversatul om de afaceri cu cetățenie australiană s-a lansat în afaceri dubioase înainte de vârsta de 20 de ani, fiind condamnat de două ori în Australia pentru trafic de heroină. Înainte de 1997 Frank Timiş a revenit în România şi, împreună cu un geolog canadian, a pus mâna pe câteva studii importante despre rezervele de minereu aurifer din zona Munţilor Metaliferi. Cu respectivele studii geologice, executate de intreprinderile miniere şi de firmele specializate în prospecţiuni, înainte de 1989, a plecat în Canada unde a obţinut un acord al marilor companii de exploatare auriferă pentru a negocia cu statul român înfiinţarea unei societăţi mixte şi concesionarea perimetrelor cu zăcăminte aurifere. Cu studiile făcute de români în “geantă” Timiș s-a prezentat la Bucureşti - le-a prezentat ca fiind făcute pe bani grei de canadieni - şi şi-a negocoat partea leului dintr-o societate cu capital mixt, controlată de firma sa. Astfel în 1997 a luat fiinţă societatea Euro Gold, actuala Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), cu capital majoritar străin, înfiinţată prin asociere cu Compania minieră de stat „Minvest” SA Deva. La vremea tunului “Roșia Montană”, acționarii „RMGC” erau Gabriel Resources – cu 80.46% din totalul acţiunilor, compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19.31% din capital şi alţi acţionari minoritari printre care și firma abonată la lucrări de închideri de mină şi ecologizări finanţate din fonduri publice, Cartel Bau. În anul 1998, pe baza Legii Minelor exploatarea auriferă de la Roşia Montană a fost încredinţată direct CNCAF “Minvest”. Un an mai târziu prin Hotărârea de Guvern nr. 458, semnată de Radu Berceanu, s-a aprobat licenţa de concesiune nr. 47/1999, întreaga zonă Roşia Montană ajungând la Compania Naţională „Minvest”. În data de 9 octombrie 2000, licenţa de exploatare a fost transferată de la Minvest către Roşia Montană Gold Corporation, unde acţionar majoritar, în proporţie de 80%, era o societate controlată de omul de afaceri Frank Timiş. Acesta a fost momentul în care statul român a pierdut orice control asupra exploatării aurului. Contravaloarea concesiunii, de numai trei milioane de dolari, i-a pus pe tavă lui Timiş un zăcământ de peste 800 de tone de aur şi 2.000 de tone de argint, cu valoare estimată de 10 miliarde de dolari. Într-un singur an, în perioada 1999-2000, zona exploatată a fost lărgită, în urma analizelor, de la 12, la 22 şi, în final, la 42,8 kilometri pătraţi. Ulterior Frank Timiş şi George Soros (vedeți unde se întâlnesc marile caractere și de ce de mai bine de 10 ani foștii tovarăși își dau la gioale prin diverse fundații, societăți, cetățeni cu barbă de pe VaxPublica, comitete și comiții?) şi-au vândut acţiunile deţinute la Gabriel Resources, lui Beny Steinmetz, un controversat om de afaceri judecat în SUA pentru evaziune fiscală.

Prea ocupați de Roșia Montană, nimeni nu băga de seamă

Dar, în toată această perioadă, Timiş era cu ochii pe Săcărâmb. O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătraţi între oraşele Deva, Lugoj şi Oţelul Roşu. Împreună, suprafeţele controlate de aceste firme, împreună cu ariile controlate de Gabriel Resources şi de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate controlate de Timiş, totalizează 5% din teritoriul României. În 1997, încă înainte de publicarea Legii Minelor a luat fiinţă societatea Deva Gold S.A., printr-o asociere între firma lui Timiş, Castle Europa Ltd., cu 60%, Minvest Deva cu 38,5% şi aceiaşi trei acţionari din RMGC: Cartel Bau S.A., Foricon S.A. şi Comat Trading SA cu câte 1,5%. Perimetrele miniere vizate de Timiş sunt Certej-Săcărâmb şi Zlatna-Haneş. În contractul de asociere era prevăzut ca Minvest să transfere societăţii Deva Gold licențele de explorare şi exploatare pentru perimetre pe care societatea le consideră necesare pentru dezvoltarea proiectului. În anul 1998, Gabriel Resources a achiziționat Castle Europa, adăugând astfel alte două proiecte în România. Gabriel a pus astfel mâna şi pe zăcămintele de la Certej – Săcărâmb şi Haneş – Zlatna pe lângă cele de la Roşia Montană şi Bucium. Actualmente Frank Timiş deţine 80% din Deva Gold prin firma Goldfields LTD.

Așa că, despre ce anume vorbim?