După ce toată lumea a râs de ei la televizor pentru felul în care s-au comportat în întâlnirea cu Băsescu de la Cotroceni, Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, s-au confruntat cu o ploaie de injurii şi miştouri şi pe Facebook. Ca atare, din câte am aflat, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se va sesiza din oficiu, pentru a cere amendarea drastică a posturilor de televiziune şi internauţilor care au difuzat acele secvenţe penibile. „Cei doi miniştri se prea poate să fie handicapaţi, dar asta nu e un motiv să faci mişto de ei. Unde vom ajunge dacă ne batem joc de oamenii cu dizabilităţi mentale evidente, ca Ponta şi Petrescu? Nu-i frumos, ruşine televiziunilor care au difuzat acele imagini fără să blureze feţele celor doi pămpălăi”, a precizat un important factor de decizie din cadrul CNCD, care ne-a rugat să-i blurăm numele, ca să nu-l dea Ponta afară ca pe jurnalistul de la DigiTV. Mai mult decât atât, o şcoală ajutătoare din sectorul 2 s-a declarat gata să-i şcolarizeze gratuit pe cei doi miniştri şi să le asigure chiar o meserie, după absolvire. „Dacă domnişoara Petrescu, spune directorul instituţiei, termina mai întâi şcoala noastră ajutătoare, nici nu mai avea nevoie de Harvard, că sigur se descurca mai bine la economie şi la socoteli. Aşa, cred că e atât de bătută-n cap încât nici restul la pâine nu ştie să-l calculeze bine. Mulţi elevi de-ai noştri, când au intrat pe poarta şcolii, se uitau la noi cu o privire la fel de tâmpă ca a lui Ponta la Cotroceni şi uite că am scos oameni din ei. Nu-i o ruşine să împachetezi cutii de carton, să coşi goblenuri sau să faci mărţişoare. Dimpotrivă, aş putea spune că e o meserie mult mai potrivită pentru handicapaţi decât cea de ministru.”
O şcoală ajutătoare din sectorul 2, dispusă să-i şcolarizeze gratuit pe Ponta şi Ioana Petrescu
de Spartakus , 17 iulie 2014 Loading...
Alti cititori au fost interesati si de
-
09 septembrie 2023
-
08 octombrie 2020
-
02 septembrie 2020
-
06 august 2020
ADS ProfitShare
Comentarii
X
Raspunde lui
(
)
+
Aboneaza-te la newsletter
Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.
lara
17 iulie 2014 12:44subscriu celor spuse de voi. felicitari.bine ar fi sa-i luati cat mai repede pana nu fac si alte prostii.
raspunde comentariului