Cam în fiecare an institutele de sondare a opiniei publice se joacă de-a radiografierea atitudinii românilor față de muncă, ocazie cu care descoperă (și redescoperă) nostaligia acestora față de “Iepoca de Aur”. Și cu toții dau drept senzaționale cifrele cu nostalgici. Că la mai bine de 10, 15, 20, acum 25 de ani de la căderea lui Nea Ceașcă, mult peste 60% dintre români cred că se muncea mai bine în România înainte de 1989, că nu sunt mulţumiţi de salariu şi sunt stresaţi la locul de muncă. În consecință, tot ăia cred că acum se trăieşte mai prost decât înainte de revoluţia de la 1989.

Păi, când imaginea muncii pe vremea lui Ceașcă era reprezentată de un muncitor proptit în lopată, cum să fie alta atitudinea românilor în ziua de azi? Mai ales că pentru cât propteau lopata primeau și bani, puteau să și fure din obștescul avut și aveau și o hrubă înghețată în care să se cuibărească. Bașca că respondenții de azi erau tineri și neliniștiți pe vremea aceea, viitorul nu le atârna în față.

Trecând peste glumă, mare vină pentru debusolarea acestor peste 60% dintre români o au cei care au consemnat istoria modernă și au consemnat-o la modul manelist. Așa mi-am adus aminte despre extazierea care i-a cuprins pe mulți după vizionarea filmului “Autobiografia lui Ceaușescu”. Extaziații cred că erau prea tineri la data vizionării și nu au prins cozile inumane la alimentele de bază, fie au dus-o prea bine sub regimul totalitarist al gângavului și sinistrei sale soții. Mie fimul mi-a displăcut. Consider că este ceva de genul “hai să ne uităm pe gaura cheii la Leana și Nicu, poate vedem ceva și pe sub fustița ei, ce mișto!”. Un film fără substanță, fără geniu, o compilație infantilă (iaca am găsit niște mărgele în arhive, hai să le înșirăm pe-o ață!).

Și mă umflă ciuda gândindu-mă la ce film au facut polonezii despre Katyn – o parte a istoriei lor. Și, punând în contra-partidă montajul manelisto-tabloid- miștocăresc făcut de către unul dintre ai noștri, nu pot decât să mă enervez despre cum știm să ne trecem în derizoriu ororile de care am avut parte.

Mă gândesc la toți cei care au fost asasinați prin munți și pe la lagărele de reeducare din închisori, Bărăgan, Canal. La toți aceia cărora li s-au distrus destinele că nu aveau “origine sănătoasă”, care au fost internați cu de-a sila la domiciliu sau prin ospicii, că au avut ceva de zis privind drepturile omului în timp ce nea’ Ceașcă dansa perinița să putem să ne hlizim noi azi. Mă gândesc la toți aceia care au vrut să plece dincolo, la „frontieriștii” prinși pe graniță și bătuți până urinau sânge, dacă mai aveau ce urina, dacă nu cumva le devenise dulce ca mierea glonțul Patriei…

Așa că, până la extazul în fața unei pelicule manilesto-miștocărești (pe care străinii vor avea amabilitatea să o considere parte descriptivă a adevăratei noastre istorii), vă propun să încercați să vizualizați cum stăteau bărbații și se băteau la cozile pentru pachetul lunar de vată pentru soțiile lor, coada la benzină la benzinăria de pe Feleac care se întindea până în Vâlcele, copiii din orfelinate care își mâncau propriul rahat șamd, lucruri pe care nu le-am văzut în pelicula în care întreaga perioadă este luată la mișto, să aibă noul proletariat la ce să “se rânjește”.

Și-apoi să devină nostalgic după “Iepoca de Aur”. Când erau și el și Frosa tineri…