Cum nu se dă ursul scos din bârlog și lipoveanul din Deltă adus la oraș, nici Crin Antonescu nu a vrut să-și părăsească duplexul, pentru a participa la paranghelia de la PNL. Totuși, în cele din urmă a acceptat să meargă, deși a declarat, ulterior, că este ultima oară când ziariștii îl mai văd în public.
Potrivit surselor noastre, fostul președinte interimar al României intenționează să emigreze într-o țară cât mai nordică, eventual dincolo de Cercul Polar, unde transmisiunile TV sunt bruiate de ger și riscul să mai prindă Antena 3, RTV sau alte posturi românești și să audă de Băsescu, Ponta sau Iohannis e nul.
”Domnul Antonescu a declarat că s-a săturat de atâta gălăgie, pentru că și în superba sa locuință mai răzbat, câteodată, zgomote de Lamborghini turat, de manele cu Guță și alte asemenea sunete deranjante și vrea să se stabilească într-o țară mai liniștită. Că va fi Finlanda, ori Norvegia sau Suedia nu vă pot spune deocamdată, în orice caz sigur va fi o țară nordică, a afirmat unul dintre puținii prieteni apropiați ai lui Crin. Conform acestuia, cel mai probabil plecarea va avea loc la toamnă: ”Din câte am înțeles, intenționează să plece chiar pe 23 septembrie, de echinocțiul de toamnă, să prindă acolo toată noaptea polară și să poată dormi și el, în sfârșit, o noapte întreagă liniștit”.
Magnus Aurelsson
14 septembrie 2015 0:21Lasati copilu' sa vina la mine.
raspunde comentariuluiOlala
24 mai 2015 3:30Hahahaha! Mi-a luat-o Ilidia inainte. Mai baieti, voi stiti de ce ursii polari nu mananca niciodata piguini? Pentru ca ursii traiesc la Polul Nord si prin imprejurimi, iar pinguiinii prin amisfera sudica Antarctica si insulele sudice ale oceanelor inconjuratoare, plus sudul Africii, Americii de sud, alte-alea. Putina atentie, ca incepeti sa semanati cu Spiru-haretistii.
raspunde comentariuluiJosef Svejk
23 mai 2015 14:40Sunteti deja in urma. Kakarau tocmai a anuntat ca a renuntat la intentia de a emigra in nordul Scandinaviei din doua motive intemeiate 1. E drept ca noaptea polara tine 6 luni, dar Antenescu a aflat din surse sigure ca si ziua polara tine tot 6 luni - pai sa stai atata vreme fara sa atipesti un pic?!. 2. Adevaratul deal breaker a fost declaratia oficiala a oficialilor scandinavi care l-au informat pe Kakarau ca posmagii nu-s muieti....
raspunde comentariuluiilidia
23 mai 2015 13:43Alo, acolo unde spuneti ca vrea sa se refugieze nu sunt pinguini, aia sunt in Antarctica. Schimbati poza si puneti niste ursi albi ca tot dorm si aia niste luni.
raspunde comentariuluiIi sugeram Arhipelagul Svalbard
23 mai 2015 11:54E la 77 latitudine nordica . Exista insa un mic dezavantaj acolo decesele sunt interzise . Deci , cu o zi inainte de a muri sa ia avionul spre Tulcea .
raspunde comentariului