Nu știu cine a zis, dar bine a zis: de-ăștia cocoțați în fruntea bucatelor în ultimii 26 de ani, doar două doamne ne mai scapă – Doamna cu Coasa și doamna Codruța. Fiindcă, dacă ați remarcat, mafioții, hoții, tâlharii la drumul mare și chiar criminalii deghizați în politicieni nu se cărăbănesc de pe scenă decât ori cu picioarele înainte și șireturile legate, ori cu mâinile înainte, de asemenea legate, dar nu cu șireturi, ci cu cătușe. În rest, ne conduc, ne sfidează și ne umilesc cu voioșie, căci votează prostimea cu ei în prostie.
Citește si: Chuck Norris mărturisește: ”Mi s-a propus s-o suprim fizic pe Codruța Kovesi, dar mi-a fost frică de ea!”
Uitați-vă numai la fostul ministru Tobă, parecazmpl. Omulețul era atât de bine ancorat în guvernul lui Cioloș că părea turnat acolo din fabricație. Ce dacă era și el un ciorditor mărunt de doctorate? Ce dacă era hoț dovedit? Nu-l clintea nimeni, nici Cioloș și nici Iohannis – dacă, prin absurd, președintele ar fi vrut să-l clintească. Cum Doamna cu Coasa nu-l avea pe răboj, trăiam cu impresia că omul lui Oprea va rămâne înșurubat acolo cel puțin până la alegeri și va avea grijă, evident, ca pe 11 decembrie lumea să voteze cum trebuie, corect, corespunzător, și răposații să nu pună ștampila decât pe Dragnea și pe Tăriceanu. Dar uite că a intrat doamna Codruța pe fir și a cerut ca domnul Tobă să fie nițeluș anchetat, fiindcă știuse de ciordelile subalternilor, dar îi acoperise cât putuse el de bine. În filmul ăsta cu milițieni infractori, Tobă fusese, cu alte cuvinte, găinarul care stătea de șase, cât delapidau ciracii săi banii ministerului, să aibă de tocat pe amante, bairame și vizoane.
Semnalul pe care Codruța Kovesi l-a dat, bătând Toba să priceapă toți mafioții, e că nimeni din sistem nu mai e protejat. Nimeni dintre autorii marelui jaf național, care s-au rotit în ultimele decenii la putere nu mai poate dormi liniștit. Femeia asta bărbată a dovedit, încă o dată, după cazurile Năstase și Voiculescu, că nu se teme de nimeni și de nimic în țara asta. Că are cojones suficient de multe și de mari ca să trimită toate trompetele și tobele acolo unde le e locul – să cânte după gratii.
Dispariția dintr-un guvern reformist a acestui dinozaur al erei Oprea este binevenită, dar nu suficientă. Premierul Cioloș are acum o mare responsabilitate, fiindcă, apud Stalin, ca să zic așa, contează mai puțin cine și cum votează, și mai mult cine e ministru de Interne. Nu zic să-l pună ministru pe Marian Godină, căci la cât e de inimos ăla s-ar apuca și i-ar învăța pe toți milițienii din fruntea ministerului să scrie, să citească și să socotească și altceva decât șpăgi, până-n decembrie. Nu zic să-l pună pe Traian Berbeceanu, că ăla probabil, la cât e de justițiar s-ar apuca să-i împuște pe capete pe toți belferii ticăloși din minister. Dar ar trebui pus acolo un om curajos, cum sunt deja atâția în guvernul lui Cioloș, un om dornic și capabil să se ia la trântă cu sistemul. Uitați-vă doar la cazul ministerului Sănătății: cât a fost ministru Achimaș-băiat-de-oraș, mafiile din Sănătate au furat liniștite, iar ministrul a lălăit la greu ancheta privind Hexi-Pharma. Cum a venit Vlad Alexandrescu, lucrurile au început să se miște, iar mafioților li s-a cam tăiat macaroana. Sau priviți cazul ministrului Educației: cât a fost ministru iepurașul fricos de Curaj, era plină țara de doctori. De când a venit Mircea Dumitru, s-a ales praful în doi timpi și trei mișcări de doctoratele furate de Ponta, Oprea, femeia de serviciu și frizerul lui Oprea. Dovadă că, dacă e voință, e și putirință.
Nu știu pe cine va pune luni Cioloș ministru de Interne, dar sper să facă o alegere bună. Căci de alegerea asta va depinde viitorul României pe cel puțin patru ani. Dacă pune tot vreun slugoi din MAI, atunci fără dubiu Dragnea va fi uns premier. Dacă va pune însă un om independent, decis să taie în carne vie și să scoată tot puroiul din Minister, atunci de asemenea Dragnea va fi uns. Dar nu premier.
Ovidiu
05 septembrie 2016 17:50Moșu' ! Pă băiatu de la sănătate îl cheamă Voiculescu...
raspunde comentariuluiGodina
04 septembrie 2016 18:28Politia protejazqa proti securisti tortionari criminalihttpadevarul.roculturaspiritualitatepovestile-preotilor-ne-au-tradat-facut-pactul-securitate-lista-celor-mai-cunoscuti-duhovnici-romani-l-au-vandut-dumnezeu-1_53451f860d133766a8a10002index.htmlPreoii care ne-au trădat i au făcut pact cu Securitatea. Lista celor mai cunoscui duhovnici români care l-au vândut până i pe Dumnezeu 9 aprilie 2014, 1359 deCorespondeni AdevărulDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article 14 48 voturi cuvinte cheiepreoti turnatori securitate andrei andreicut nicolae corneanu norocel epifanie cnsas 200 comentarii 578 share 6 inShare Aboneaza-te la newsletter Abonare ÎPS Pimen, Nicolae Corneanu i Norocel Epifanie de la stânga la dreapta au fost dovedii de CNSAS ca turnători la Securitate Arhivele Securităii au scos la iveală faptul că printre turnătorii regimului comunist s-au numărat i înali prelai sau simpli preoi. O parte dintre ei i-au păstrat i astăzi funciile în ierarhia Bisericii, alii s-au răspopit i au euat în politică. Adevarul.ro vă prezintă povetile turnătorilor cu sutană. TIRI PE ACEEAI TEMĂ Clericii, preoii i călugării spionii din amvon SUCEAVA ÎPS Pimen, spion al Securităii în SUA, Germania i Israel, turnător la Mănăstirea Putna ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei i Rădăuilor, este unul dintre cei mai cunoscui ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române despre care s-a stabilit cu sigurană că a fost turnător la Securitate. Acest lucru este confirmat chiar i de o decizie definitivă i irevocabilă a Înaltei Curte de Casaie i Justiie, din octombrie 2012. Încă din 2007, CNSAS a decis că arhiepiscopul Sucevei i Rădăuilor, ÎPS Pimen, a colaborat cu Securitatea, furnizând informaii cu privire la colegi ai săi i unii membri ai diasporei, în perioada în care s-a aflat în misiune în Occident, trimis de Biserică. Potrivit Deciziei CNSAS numărul 3.370 din 9 octombrie 2007, ÎPS Pimen, cu numele de mirean Vasile Zainea, este titularul dosarelor SIE 40160 i I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977. TIMIOARA. Mitropolitul Corneanu, singurul ierarh din Banat care i-a cerut iertare pentru colaborarea cu Securitetea Rezoluia CNSAS, dată în 2007, susine că Nicolae Corneanu a fost colaborator al poliiei politice comuniste i că a furnizat, între 1950 i 1988, informaii despre dumanii poporului. Subsemnatul Corneanu Nicolae îmi iau următorul angajament de a informa organele Securităii din Timioara despre eventualele întâmplări cu caracter subversiv îndreptate împotriva regimului de democraie populară din RPR, atât despre cei din Mitropolie, cât i despre organizaii subversive legionare. La fel îmi iau angajamentul că nu voi divulga nimănui prezentul angajament dat sub semnătură organelor securităii, scria actualul mitropolit în contractul semnat cu Securitatea. VRANCEA. Fostul arhiepiscop al Buzăului i Vrancei, Epifanie Norocel, persoană de sprijin a Securităii comuniste Epifanie Norocel, fost Arhiepiscop al Buzăului i Vrancei până în ianuarie 2013, când a decedat, a fost unul dintre multele personajele din tagma preoilor care înainte de 1989 au pactizat cu Securitatea comunistă. Cel puin aa relevă un raport al Serviciului Român de Informaii din 1991, în care se face cunoscut că dosarul de colaborator al Securităii al Prea Sfinitului Epifanie a fost distrus exact în ziua Revoluiei Române, pe 22 decembrie 1989. Din ordinul col. r. Raiu Gheorghe, fostul ef al Direciei I, motivate în fata cadrelor de unitate prezente, prin faptul că, datorită situaiei create, trebuie prevenită producerea unor consecine negative pentru ara, în ziua de 22 decembrie 1989 au fost distruse prin rupere i introduse în saci următoarele materiale 1 Dosarul personal al informatorului Argatu Constantin-Calinic 2 Dosarul personal al persoanei de sprijin Norocel Gavril Epifanie 3 Dosarul personal i mapa anexa ale informatorului Cocoel Ion Gherasim "", scrie în documentul SRI, redactat de executantul acestui ordin, mr. Marin Nicolae, pe 9 iunie 1991. BISTRI
raspunde comentariuluiAndreea
03 septembrie 2016 21:58Era o vorba Esti TOBA de Carte.
raspunde comentariuluiMarius
03 septembrie 2016 17:54Vlad Voiculescu
raspunde comentariuluigigi
03 septembrie 2016 1:59Societatile corect-politice sunt societati unde cetatenii n-au curajul sa protesteze din cauza cizmei politienesti aplicate pe grumaz, societati bazate pe kovesiuri din astea vorbesti urat de politician, tac un dosar criminal de proferare de amenintari cu moartea, spui ca politia e brutala, pac la bulau cu tine pentru defaimare si amenintari, vor mafiotii de la Bell sa monopolizeze internetul, zdrang un ordin de a nu mai exista provideri cu internet nelimitat ca oamenii sa nu faca ''abuzuri ''si mai incolo pot avea internet nelimitat de la Bell cu extrasuprapret. Zic asta numai despre Canada, cine stie ce orori or mai fi prin Europa!
raspunde comentariuluigigi
02 septembrie 2016 23:54Lipsa de respect din partea autorului cand se refera la Generaleasa sa, mama securistilor resuscitati si care i-a instalat si lui epoleti de aur. Tata ce veti mai rage dupa libertate cand va pune Secu kourul pe voi asa cum a pus pe noi in vremea lui Ceasca! Rugati-va sa vina ciuhapii ca atunci n-o sa mai aveti nevoie de nici o libertate ci de capete netaiate.
raspunde comentariuluijules
02 septembrie 2016 11:52codruta , fie-i numele laudat ! faina fata ! rog autorul sa adauge la enumerarea " mafioții, hoții, tâlharii la drumul mare și chiar criminalii deghizați în politicieni " si " teroristi " pentru ca exact asta presteaza in parlament - terorism impotriva noastra !
raspunde comentariului