Deși aveau prostul obicei să apeleze la munca sclavilor mai ceva ca magraonii din Dâmbovița zilelor noastre, strămoșii romani aveau totuși bunul simț să-i elibereze în decembrie, de Saturnalii. Cât dura sărbătoarea asta, sclavii puteau face orice, puteau să ude și canapeaua, că nu se supăra nimeni. Pe urmă, redeveneau sclavi. Deși sclavagismul a dispărut, cu toții am rămas sclavii unui sistem care ne terorizează încă din alt decembrie, când credeam că ne-am redobândit libertatea.

Acum însă, avem prilejul să ne eliberăm. Iar dacă la precedentele alegeri spuneam mereu că n-avem cu cine vota, că ”toți sunt hoți”, de data asta putem și trebuie să votăm pentru cineva care nu candidează, însă sigur nu e hoț: Dacian Cioloș. Și nu doar că nu e hoț, dar nu e nici mârlan, ceea ce, la un om politic român deja e o anomalie. După un an de guvernare, Adrian Năstase își luase deja, probabil, trei vangogi, doi rembranzi și patru termopane cu cristale Swarovski. După un an de guvernare, lui Ponta deja i se lățise curul cu două palme. Cioloș a stat un an la putere și nu s-a îngrășat nici la burtă, nici la buzunare. El e omul care stă la semafor, în vreme ce unii ca Oprea și Tăriceanu blochează circulația. E omul care merge cu ”căpșunarii” la economic, printre papornițe și plase de rafie, în vreme ce toți ponții, izmenarii și tăricenii nici nu visează că ar putea zbura altfel de la business class. Iar dacă ne uităm la varianta ”Dragnea premier”, ne dăm seama că n-avem de ales. O fi Cioloș omul lui Soroș, al masonilor, reptilienilor și șerpilienilor, dar nu e omul rușilor. El nu dă telefon la ambasada sovietică, precum Iliescu și nici nu jubilează de fericire c-a ieșit Dodon președinte, precum Ponta.

În momentul de față, Cioloș e singura noastră garanție că vom rămâne o insulă de libertate în marea de sclavie roșie care ne înconjoară. Dacă nu vă mișcați fundurile la vot, punând ștampila pe tot ce nu înseamnă axa otrăvită PSD-ALDE, vă condamnați singuri la sclavie. Și că vom fi făcuți sclavi, mai treacă-meargă. Dar riscăm, fraților, să fim făcuți slavi, și-apăi abia asta ar fi cu adevărat grav.