Geniul divin protejează Parlamentul

de Nestor , 27 noiembrie 2014

Dumnezeu a apărat încă o dată România: un obuz rămas îngropat din al doilea război mondial a fost descoperit în timpul lucrărilor la Catedrala Neamului, aproape de clădirea Parlamentului. Obiectul avea încă potențial detonant și a fost ridicat de tehnicienii pirotehniști. Șeful echipei a calculat că, în eventualitatea exploziei pe timpul unei sesiuni a Parlamentului reunit, numărul victimelor ar fi atins cu lejeritate pragul de 288; realizând astfel visul lui Băsescu de a se limita numărul locatarilor la 300. Nenorocirea a fost preîntâmpinată profesionist, pirotehniștii dând asigurări că nu sunt și alte pericole de gen în zonă.

PF Daniel consideră că Dumnezeu este cel care a intervenit prin mâinile geniștilor pentru a-și apăra Aleșii, fără de care șantierul Catedralei nu ar fi fost posibil financiar. După ce, inițial, Victor Ponta a bănuit o acțiune demolatoare băsistă, s-a hotărât în ședință de Guvern că posibilitatea este exclusă. Specialiștii au demonstrat indubitabil: obuzul era unul original german de pe timpul războiului, fapt confirmat și prin inscripția scrijelită pe corpul proiectilului: "Werner Johannis, Panzer Division Kempf, 16.11.1943. Rumänische Tradition Kaputt!"

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • Veronica

    28 noiembrie 2014 4:46

    Acum nu le convine sa iasa adevarul la lumina. Toti sunt curati, nu mai recunosc implicarea lor in "supravegherea" oamenilor. Cand vezi atatea cazuri in care preotii practica obiceiuri nu tocmai crestinesti, cand ei predica una dar fac cu totul altfel ca vorba aceea, trebuie sa faci ce zice popa, nu ce face el, cand te jecmanesc cu taxe cand ai necazul in familie, unde arata ei grija fata de enoriasi. Cred ca de aceea sunt asa inraiti fata de biserica catolica. Acolo biserica ajuta enoriasii, oamenii cotizeaza cu drag. Banii ajung in locuri de interes ptr. toti, nu in buzunare fara fund ca ale preotilor ortodocsi. Pacat ca prin comportamentul lor murdar, murdaresc imaginea unor adevarati slujbasi ai bisericii, preoti cu har si dragoste de oameni. Sa ne rugam sa faca Dumnezeu curatenie, sa ii mai aduca pe langa crediciosi pe acesti slujbasi ai sai si sa mai lase politica.Preoti sunt responsabil de moartea a 2 milioane de detinuti politici si au bagat 8 milioane la inchisoare politica sunt toti securisti mafioti si obsedati sexuali. Dupa 1989 au continuat cu asasinatele politice populatia Romaniei din 24 miloane a ajuns 18 milioane in 25 de ani a scazut cu 6 milioane sunt asasinati politici de catre biserica, copii vanduti de catre biserica la straini pt organe si sex , adopti ilegale, preoti fura copii, pacalesc famili nevoiase si apoi vand copii. Ei mint ca copilul va avea un trai mai bun ca sasa familia nu are cu ce sa-l tina ca de biserica nu plataeste impozit face afaceri si chiar afaceri ce nu au legatura cu cele sfinte mai sunt si platiti de stat si preoti si-au pus averea bisericii pe numele lor adica averea poporului a enoriasilor a statului pe nume propri capul Hidrei este Prehotomanul Daniel Patrihotul Bisericii.. Ce sa mai vorbim de legaturile cu interlopi politicieni cumetri petreceri pedofile cu minore si chiar in compania a judecatori, politisti,sereisti si procurori.

    raspunde comentariului
  • terente

    27 noiembrie 2014 16:17

    Taică, pentru noi pericolul îl reprezintă ghiulele așezate în fotolii.

    raspunde comentariului
+