Plouă cu oferte de la Hollywood pentru Cristi Danileț, după ce a fost revocat din CSM

de Mihai Cernea , 26 februarie 2013
Cristi Danilet Hollywood Superstar

Membrii CSM au decis astăzi să le dea lui Cristi Danileț și Alinei Ghica o lovitură, aplicând manevra clasică românească „datul cu stângul în dreptul” și subordonând justiția judecății aspre a premierului Ponta, care de-acum poate să decidă care magistrați au voie să facă politică și care nu.

Pe la prânz, un reporter al Academiei Cațavencu a mâncat ciuperci halucinogene (din greșeală!) și, când și-a revenit din trip, ne-a anunțat că a reușit să contacteze o sursă care i-a dezvăluit, în exclusivitate, că măcar cariera lui Cristi Danileț nu este în așa de mare pericol. Se pare că loviturile date pe Facebook și nu numai pușcăriabililor din dreapta și din stânga l-au impresionat până la lacrimi pe Sylvester Stallone, care i-a oferit românului un rol în continuarea continuării filmului „The Expandables”. Danileț, spune sursa halucinată de reporterul nostru, va avea rolul unui mistic est-european, un fel de călugar șaolin balcanic, gata să se ia la trântă cu nedreptatea.

Stallone nu a fost singurul star hollywoodian impresionat de karateka anticorupție din CSM, Michael Bay fiind gata să-l distribuie în următorul său film din seria Transformers, în rolul unui extraterestru-robot care se poate transformă într-un tir de Suceava și luptă de partea celor buni. Regizorul american ar fi vrut să o ia și pe Mona Pivniceru în echipa Decepticon-ilor, roboții răi, dar restul actorilor s-au declarat înfricoșați de vocea ministrului Justiției, iar producătorii filmului au refuzat, deoarece nu voiau să riște ca noul Transformers să fie clasificat ca interzis minorilor.

 

Exclusiv online

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+