Un guzgan dintre aceia ce domnesc  peste-o celulă

Ce cu-a lor mârșave fapte, patria devine nulă

Pe ciment dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă

Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă

Căci în umeda celulă veghea e a doua stare

Iar din inima lui simte o pădure cum răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Ce cu ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte.
Umbra ei cea uriaşă orizontul îl cuprinde

Dar sub dânsa DNA-ul tot ca umbră se întinde

Iar în patru părţi a lumii vede şiruri granguri  mari 
Prinți, miniștri, chiar și socri, toți imuni parlamentari

Se cutremură guzganul… se deşteaptă... și de-odat

Vede un varan scârbavnic ce se lăfăie-ntr-un pat
Şi priveşte trist la ICA şeicului Constantin
După gratii de fereastră unde rândunele vin

Vede valuri verzi de grâne legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca un uriaş covor,
Vede holdă lângă holdă şi ogor lângă ogor

Visul său se înfiripă şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă îi sporeşte,

Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia bani şi margini numai cerul le cunoaşte.

Dar prin neguri alburie se-ntrevăd şi se prefac
Din întinsă-mpărăţie intr-o umbră de arac

Se cutremură varanul… se deșteaptă... și pe jos

Vede că-are în celulă un guzgan roz si păros

Iată cum din pat șopârla lunecă și se coboară

Și se-apropie de șobo ca să-i ceară o țigară

-Tu ești, Dane ?

-Da, Guzgane ! ‘Ce-ai venit așa tardiv?

-Io-s aicea preventiv !

- Orice gând ai, măi guzgane, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!

………………………………………………………….

Morala :

Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,

Măşti cu toate de renume din comedia minciunii

Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă

Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,

Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

(A compilat după stenograme Ion Onofrei)