Trecut prin chinurile temniței, după ce cunoscuse toate plăcerile lumești, alături de numeroasa lui famiglie de vlasovi, pivnicere, vande și alte botoxate, fostul demnitar Cristian David a găsit, în sfârșit, adevărata cale. Drept e că, dacă nu erau niște misionari cucernici de la DNA să-i bage veioza în ochi și să-l întrebe, ca-n filmele cu haiduci și zapcii, ”Davide, Davide, unde-s banii de șpagă, că aici îți putrezesc oscioarele?”, ex-ministrul n-ar fi schimbat niciodată pulanul de milițian pe crucea de martir.

Dar, după o ședere îndelungată în beciurile procurorilor, la post și rugăciune, miracolul s-a produs și „fratele Cristi” s-a lepădat de satanele din politică, și de Băsescu, și de Tăriceanu, și de Ponta, și de alți ghiavoli care l-au girat de-a lungul anilor și ni s-a arătat, în toată splendoarea burții sale cu țâțe, alb la suflet precum chiloții tetra de pe cur.

De altfel, privind înapoi fără mânie, ci cu evlavie creștinească, vedem că David nu e singurul căruia i s-a relevat adevărul după experiența cur-tremurătoare a pușcăriilor koveșiste. Păi ce arogant era Năstase? Cum ieșea el, ca păduchele în frunte, cu orice ocazie la televizor, gâdilând viței între coarne, cântărind ouă în mâini, arătându-ne tablourile de deasupra bideului de parc-ar fi zis, cu dispreț ”luați d-aicea cultură, băi, sărăciilor”… Și acum? Năstase are barbă, privire smerită și nu vorbește niciodată neîntrebat.

Ce șmecher era Becali, că nu-l mai încăpea pielea de machidon de atâta ego, ce tare-n gură era el, cum vămuia el, verbal desigur, tot ce-i pica în raza de acțiune a mâniei ciobănești? Ați mai auzit ceva de Jiji, de când a fost eliberat, în afară de faptul că a mulțumit judecătorilor că l-au băgat la zarcă, fiindcă doar așa l-a putut găsi pe Dumnezeu?

În condițiile în care, potrivit statisticilor, tot mai puțini români au încredere în Biserică și tot mai puțini sunt religioși, cred că s-ar impune de la sine ca PF Daniel să facă un parteneriat, ceva, cu doamna Codruța, întrucât misionari mai buni ca în DNA n-au avut ortodocșii de la Chiril și Metodiu încoace. Pariez că mâine-poimâine, când o vor scoate, în sfârșit, pe duamna Udrea de la bulău, ea nu va mai umbla-n taioare și vuitoane, ci-n pânza de sac a penitentelor, nu va mai avea tocuri-cui de 15, ci va merge desculță, și nu ne va mai sfida cu bretonul french, ci se va tunde-n monahism.

La fel, pe Ponta, când va intra, totuși, la răcoare – că de intrat sigur va intra, la cât a băgat vastul în buget – n-o să-l mai vedeți bând șampanie prin Dubai, ci numai apă sfințită, la poarta bisericii, mic, umil, în genunchi, implorând mila credincioșilor.

Dar totuși, mă gândesc că nu-i de-ajuns un botez cu apă pentru a salva sufletele politicienilor păcătoși. Pe-ăștia, la câte rele au făcut, trebuie să-i mântuim, nu glumă! Căci amintiți-vă cuvintele lui Ioan Botezătorul: ”Eu vă botez cu apă, dar după mine vine cel ce botează cu foc și cu duhul sfânt”. De un astfel de botez, cu foc, ar avea nevoie mulți politicieni din România. Ba pentru unii dintre ei - și mă gândesc, în primul rând, la Ion Iliescu – ar fi absolut necesar chiar un botez foc cu foc.