Pe Nicu Dumnezeu îl cunoaşte tot Galaţiul. De fapt, îl cheamă Nicu Obreja şi a fost magazioner la Sculărie. A ieşit la pensie acum 13 ani, când statul român a vândut Combinatul. 77 de milioane de euro pe care Mittal nu i-a plătit niciodată. „Băgaseră calculatoare, totul era înregistrat. Gata cu vremurile bune!” îşi aminteşte el oftând. Tot atunci s-a închis şi secţia de Sculărie. „Era secţia aia care făcea cadouri pentru Ceauşescu. Când i-au făcut Coloana lui Brâncuși şi Masa Tăcerii, la scară, de la mine de la magazie au luat tabla de inox. Am văzut-o după aia la Revoluţie, cînd au dat la televizor imagini din vila de la Neptun.”
Citește si: Meserii uitate[ep04]: Profesorul de merceologie
Magazia lui Obreja se întindea pe un hectar. Acolo găseai de toate, de la electrozi la motoarele alea hidraulice aduse de la japonezi prin anii '80. „M-am trezit într-o zi cu ele pe inventar. Le-au aşezat în faţa uşii într-o noapte şi mi-au spus să le trec pe inventar. Nimeni nu ştia câte sunt, că pe vremea aia nu erau facturi. Nici acum nu ştie nimeni toate motoarele pe care le-am îngropat în curtea aia. Pe unele am apucat să le scot, altele au ruginit în pămînt. Dar sunt şi lucruri pe care le-am îngropat în butoaie de ulei, cum îngroapă câinele osul. Partea mea din Combinat!”
Când a ajuns la Sculărie, Obreja avea 43 de ani şi era deja ajuns. „ Scarlat, directorul tehnic, al treilea om în Combinat, era din sat de la mine, de la Ulmetu. Amândoi profesională la Paşcani, amândoi repartiţie la Combinat, amîndoi la Sculărie. Apoi el a făcut şcoala de partid şi de-acolo l-au trimis la facultate.” Obreja a rămas şi, când Scarlat a ajuns director, a cerut şi el magazioner. Cine ajungea magazioner la Combinat pe vremea aia, trăia ca-n sînul lui Avraam. „era mai bine decât director, mai bine decât activist. Erai Dumnezeu, ce mai încolo şi-ncoace!”
Din `79 când a ajuns magazioner şi pină în '89, Nicu a făcut ce-a făcut toată lumea. „De unde dai cu sapa, de-acolo trebuie să şi mănănci. Se fura, dar nu de speriat. Acolo, niște tablă de învelit casa, şpalieri pentru vie, ceva scule, că asta era meseria şi ne-ar fi fost ruşine să cumpărăm de la Ferometal. Dar mai mult se strica. Mi-aduc aminte că s-a stricat odată o instalaţie hidraulică, de-aia de pompa uleiul până sus la Furnalul 3. Că atunci ardeau 5 furnale, nu ca acuma, unul. N-au avut încotro şi au pus oamenii să suie cu găleţile de ulei în sus, la 40 de metri, ca să-l amorseze… Până n-au murit doi oameni, nu i-a durut burta de nimic.
Apoi li s-a făcut frică... Și Scarlat m-a pus să-l caut pe Gabi Drăghici, ăla de făcuse Coloana pentru Ceauşescu… A tăiat nea Gabi două luni la motoarele alea japoneze pînă le-a dat de cap. Dar aşa erau vremurile, aveam de unde. Şi nimeni n-a ieşit de la mine din magazie cu mâna goală. Mai ales după Revoluţie. ” După Revoluţie, Nicu Dumnezeu i-a făcut pe toţi oameni. Întăi pe Scarlat, căruia i-a plătit datoriile. „Scarlat a deschis prima firmă cu tablă de la magazia mea! N-am degete la mină pe câţi i-am ajutat. Aveam relaţii, se putea… Venea cu tirurile, vorbeam unde trebuia şi în 3 ore ieşea pe poartă cu ele pline. Tablă de 6, nu ca acuma…”
Lui Nicu Dumnezeu nu-i pare rău că n-a intrat şi el în afaceri. „N-am vrut să fur! Am doi copii acasă! Îmi pare rău doar de Combinat, că l-au pus ăştia pe chituci. Mama lor de nenorociţi care au vândut ţara pe nimic şi ne-au lăsat muritori de foame!”
Citește și:
Meserii uitate[ep03]: Povestea zeţarului Scaloi
Meserii uitate[ep04]: Profesorul de merceologie
