Citise undeva că un miliardar american îşi trimisese odrasla la munca de jos. Îşi angajase fiul cel mare în bucătăria unuia din zecile de hoteluri cu care făcuse avere. Informaţia asta îl destabilizase un pic. Nu vedea rostul. De ce să-ţi umileşti propriul copil în asemenea hal?
Ce-ar zice teleormene…teleormănie…teleormănenii lui să muncească cot la cot cu pulimea. Ce-o fi fost în capul miliardarului? Auzi, se temea că, dacă-i pune totul pe masă, fără să fi muncit o zi din viaţa lui, n-o să ştie valoarea banului şi-i va risipi averea în câteva luni. „Ăl mai prost om de pe lume e americanu’“.
Auzise replica asta într-un film din care nu înţelesese mare lucru. Îl plictisise îngrozitor. Apoi, îl tulbură un gând răzleţ. „Oare Donald Trump a făcut la fel? Ăsta e secretul succesului său? Aşa a ajuns preşedintele Americii?“ Pentru prima oară, luă lucrurile în serios. Dacă va trebui să-şi trimită propriul copil, lumina ochilor lui, la muncă.
Nu apucă să-şi răspundă la întrebarea care-i tulbura acea zi liniştită de primăvară, pe care o petrecea în grădina vilei mare cât trei străzi, într-o localitate uitată de lume şi autorităţi. Îşi aminti brusc de Hotelul „Turris“. Una din primele sale afaceri. Ce vremuri!... „Nu mă întrebaţi cum am făcut primul milion…“. Tot o replică dintr-un film era şi asta. Altceva nu-şi amintea din el.
Reţinuse „esenţialul“. Era suficient. Poate ar fi o idee să-l angajeze la hotel. Nu chiar la spălat vase sau curăţat de legume. Poate îl face manager. Dar ce să manage…? Mă rog… Că nu erau prea mulţi turişti în Turnu Măgurele. Cine să tragă la hotelul familiei? Oricum, nu pentru asta îl luase. Dar dacă-l dă pe mâna prietenilor de la Tel Drum? Să-l înveţe să asfalteze drumuri? Parcă nu era de rangul lu’ fii-su. Ce să fie? Asfaltator? Nu suna foarte bine. Nu prea era muncă de jos….
Îşi aduse aminte că, prin 2014, le făcuse celor de la Tel Drum o fermă de porci. „Asta e! O să-l fac porcar. Mai jos de atât nu se poate. Ce băiat de toată isprava o să iasă. O să ajung preşedinte“, exclamă încântat. O adevărată fermă a animalelor, în care să instaureze o dictatură a porcilor. Din păcate, asta era dintr-o carte pe care nu apucase s-o citească. Şi este foarte puţin probabil să apuce vreodată s-o citească. Nu văzuse nici măcar desenul animat…
Șeherezada și 1984 de orci
Ioana
18 aprilie 2017 11:02Baga pe youtube...............................Politia din Germania abuz in casa la mine ......................................Atentie Romanii care s-unteti in Germania .....................................Cum fac sarbi si unguri bani in Germania Pe spatele Romanilor! ................................................ Servicile medicale din Germania ! 15 iulie 2016 .........................................Anna hertz - UnGolaN ..................................................UnGoLaN - Doza De Hip Hop - Inspired By Reality 12
raspunde comentariuluiciuciu
05 aprilie 2017 20:02Crescatorii de animale vor beneficia in acest an de sprijin financiar in valoare totala de 56,58 milioane de lei, potrivit unei Hotarari aprobate miercuri de Guvern și tot azi că porcii trebe să mănâncă și ei, Guvernul aloca 115 milioane de euro sprijin pentru sectorul vegetal . Ghici cine beneficiază? Dragneafiul de România. Bravo lui că crește porci, nu?
raspunde comentariuluinode
07 aprilie 2017 21:02pacat de aceasta tara , e condusa de cocalari fara creieri , deschideti-va ochii la votare si mai ales mergeti la vot cat mai multi pentru a scapa de cocalari
joja
10 aprilie 2017 15:20da mergeti la vot si pana nu apare o clasa politica demna nu mai votati nimic, taiati i pe toti de pe liste.