Și abia plecă ANAF-ul, ce mai freamăt, ce mai vaiet, anteniști de pretutindeni își dădeau cu tesla-n… cxxxe, Gâdea supse plânse în batistă, Badea fugi la Mamaie, Ursu mormăi în barbă, Grecu bâzâi-n direct, iar pe Felix, la Jilava, începu să-l doară-n rect. Ciuvică, în pamperși proaspeți, se temea de ce-o să vină și urla prin studiouri: ”Tot Băsescu e de vină! Numai el a pus la cale confiscarea-ngrozitoare, care vine, vine, vine, calcă limacșii-n picioare. Aruncat-a asupra noastră greu blestemul de matroz, când era leafa mai mare și viața era mai roz”. Plânge Gherghe, sărăcuța, cu cinci rânduri de lacrime, că văzut-a portăreii punând lacăt pe latrine. Plânge Capatos, voinicul, plâng toți guții, toți chiloții: cine-o să mai bage manele și-o mai proslăvi nimicul? Plânge Dan Negru, sărmanul, mult mai negru-n cerul gurii: cine-o să mai facă spume și apologia urii?

Radu Tudor, securistul, pe Stoiceasca o calmează, când vede că mititica șade-n cur și lăcrimează. Oana Stancu se jelește, tremură fără-ncetare: unde o să mai presteze oare, dacă-i concurența mare? S-ar duce la RTV, s-ar transfera la B1, dar și-astea au lingăi și-s cu toții unul și-unul! Toți cei care, la Varanul, au avut de supt vreun os, stau grămadă la Antene și sunt cu moralul jos. Toți se tem că-n patru zile vor rămâne fără pâine, că Iohannis îl vrea mort pe-al democrației câine, că băieții de la REBU le vor fi, de-acum colegi, la adunat de gunoaie, printre ghene și bodegi.

Pe când toți prin studiouri se dau iar de ceasul morții, plângând cruda-ntorsătură a destinului și-a sorții, unul singur pare vesel și își râde adânc în barbă. E faimosul stegar dacic, este Cezar Avrămuță - îmbrăcat, de data asta, nu cu vedere la puță. Și voios nevoie mare, el începe a glăsui, spre a ridica simțirea în ai nimănui copii: ”Guvernanți din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat, nu-l lăsați pe Badea-n stradă din pricina lui ANAF”. Însă nimeni nu tresaltă, plâng cu toții mai departe, convinși că nu-i scapă nimeni din pericolul de moarte. Însă Cezar Avrămuță are, brusc, o viziune și începe a răcni, printre fire scoțând spume: ”Nu fiți triști, colegii, astăzi, că rămâneți fără sediu, dezarmați și fără flegme sub al Fiscului asediu. Dacă vă evacuează, vă scap eu, că nu sunt bleg: hai cu mine la Obregia, că am un salon întreg!”