Boşcodeală şi social-democraţia sexuală

de Nestor , 20 ianuarie 2016
Boşcodeală şi soţia, când au votat pentru Ponta şi România

Filmuleţul în care primarul Buzăului, pesedistul Constantin Boşcodeală, apare întreţinându-se (în trei, evident) cu două bagaboante… scuzaţi, două tinere social-democrate într-o cameră a unui hotel aparţinând fruntaşului pesedist Robert Negoiţă nu a rămas fără reacţii din partea celui mai potent partid al României:

"Protestăm faţă de imaginile manipulate în mod calomnios apărute în presă, prin care se încearcă denaturarea imaginii partidului şi a unor membri de vază ai săi. Aşa cum a declarat şi dl Boşcodeală, filmul este un fals grosolan, la fel ca şi dosarele de cercetare penală ce i s-au întocmit edilului buzoian la comandă. Dl Boşcodeală este nu doar un membru important al social-democraţiei noastre, dar şi un cetăţean onest, familist convins şi luptător neîmpăcat împotriva corupţiei generalizate pe timpul dictaturii băsiste. A sugera astfel că domnia sa îşi foloseşte membrul în scopuri personale şi indecente, neconforme ideologiei noastre, este o procedură perversă şi inacceptabilă a inamicilor politici. Dl primar nu neagă prezenţa sa în hotelul dlui Negoiţă, unde era pentru o întâlnire de lucru pe teme de protecţie socială şi strategii electorale. Anul 2016 este unul al alegerilor şi PSD a început deja pregătirile, deoarece suntem cu toţii hotărâţi să ne luăm ţara înapoi din ghearele celor care au acaparat-o cu ajutorul forţelor străine. Dar, pentru că noi răspundem mereu în faţa cetăţenilor alegători, prezentăm aici explicaţiile privind imaginile respective:

- întâlnirea dlui Boşcodeală cu cele două tinere din imagini s-a înscris în linia eforturilor noastre de comunicare cu electoratul;

- tinerele nu sunt două prostituate, cum se afirmă tendenţios, ci două persoane rămase fără serviciu din cauza politicilor actuale ale guvernului aşa-zis tehnocrat, instaurat la Putere de dl Iohannis pentru a reprezenta exclusiv interesele de afaceri ale străinătăţii în România;

- dl Boşcodeală a acceptat întâlnirea, surprinsă şi editată scandalos, la cererea celor două tinere care s-au declarat social-democrate convinse, prezentând şi legitimaţii PSD autentice. În pofida grelei situaţii materiale impuse de şomaj, dânsele au cotizaţia plătită la zi, chiar la oră după cum confirmă personal dl Negoiţă;

- tot dl Negoiţă declară pe propria răspundere că amândouă sunt angajate în sistem part-time la serviciul de întreţinere al hotelului, remarcându-se mereu prin spirit lucrativ şi conştiincios, specific tineretului social-democrat atât de urgisit în aceste vremuri de restrişte economică;

- filmul este clar modificat din momentul în care apare că dl Boşcodeală ar întreţine relaţii neprincipiale între membrul său şi cele două membre susţinătoare. Dl primar afirmă (şi nu avem niciun motiv de îndoială) că s-a păstrat tot timpul distanţa regulamentară, singurul contact fizic fiind doar manual, atunci când, conform mărturiei dlui Negoiţă, "s-a bătut laba". Vă rugăm să scuzaţi expresia mai pitorească a dlui Robert, deprinsă de dânsul în tribunele stadionului Dinamo;

- pentru a înlătura orice dubiu (inclusiv în faţa membrilor noştri) am solicitat un control ginecologic al tinerelor, efectuat de dl medic Molidişteanu, cunoscutul specialist şi colaborator al partidului. S-a putut constata astfel, cu certificat medical autentificat, că amândouă nu mai întreţinuseră relaţii sexuale de la plecarea dlui Ponta din funcţia de Prim-Ministru; doamnele au declarat, de altfel, că sunt dedicate abstinenţei totale până la recâştigarea, prin alegeri libere şi consimţite, a guvernării ce ni se cuvine de drept;

- pentru oricine vrea să se convingă personal de adevărul şi numai adevărul spuselor noastre punem la dispoziţia tuturor filmul original, la sediul partidului. Vizionările se vor face programat, cu înscriere pe liste, şi numai în grupuri de cel mult treizeci de persoane, la un preţ decent şi social-democrat. Vom prezenta şi în presă varianta restaurată a filmării, după ce specialiştii noştri vor elimina toţi pixelii generaţi cu albastru de Cotroceni."

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • Flori

    22 ianuarie 2016 15:02

    Presedinte Neamtpremier UngurParlament si Administratie locala Tiggganii ungurii turci arabiPai SRI si Biserica ce p-m-e-a mai fac sincerse joaca cu p-u-t-a in gaura nu le mai vad rostu?Vad dor o Tara plina de tigannni si analfabeti condusa de Austro-Ungaria de Imperiu Hasburgic.O tara de plagiatori si analfabeti cu diplome de liceu bac facultate master doctorat pe spaga chiul plagiat pppp-rosti tigannni -jegoosi hotii-criminalii planetei atat.ce rost mai are SRI si bisericapsedista -ti-g-ganca cu toate clanurile cu care s-a inrudit si cu ti-ggganul de Ponta, Fratele lui Basescu si Camatari,musulmana,albaneza, cu cndidati pinocho si Macky Mouse , de ambalaj in care sa ascunda cacatul sub presi? Ce sa mai spunem de presa din romania care s-a dat cu tiganii nemti unguri , MASSMedia de c-a-c-a-t analfabeta tradatore de neam si tara ?

    raspunde comentariului
  • Jan

    22 ianuarie 2016 6:09

    Costache, da' de unde stii matale ca moliceanu "mai tine membrul falnic precum steagul" ??? Cumva ai pus mana?Atunci, BRAVA tie!!!

    raspunde comentariului
+