"Românul s-a născut: poet sau analfabet?"

de Cătălin Marin , 13 martie 2016

M-am luat de școală de câte ori am avut ocazia. Prin școală înțeleg I - XII, studiile universitare mi-au plăcut, poate și pentru că am nimerit profilul potrivit. Dar școala? Am văzut-o ca pe 12 ani de înregimentare inutilă, care izbândește în a ruina învățătura. Cu foarte mici excepții la nivel de profesor, școala e un eșec gândit temeinic. Spre norocul meu, îm V-VIII am avut un profesor de română care ne dădea de citit și literatură universală, pe lângă programă. În rest, de la ore îmi amintesc mai puțin despre interpretări literare cât îmi amintesc de analizele sintactice și morfologice, de grămezile de texte subliniate și împărțite, paginile de caiet în care disecam gramatical până și prepozițiile. Cu toată aparenta muncă minuțioasă, găseam analiza asta foarte interesantă. Uneori mi-e ciudă că nu mă mai pricep la ea. Treaba era că în timp ce majoritatea era (și încă este) torturată cu comentarii literare, noi citeam mult și divers. Am descoperit după mulți ani că foarte puțini oameni au citit literatură universală în timpul școlii, abia de citiseră lecturile obligatorii, un fapt trist spre jalnic. Ce mai mare victimă a literarurii predare în școală, rămâne însă poezia. Nu-i doar la noi problema, altfel filmul "Dead poets society" ar fi fost românesc. Abordarea tehnico-stilistică în care se explică metafora până când omul nu mai e în stare s-o diferențieze, nenorocește esența poeziei care se adresează în primul rând simțirii, nu rațiunii, laboratorul mental de măsură și disecție. Nimeni nu te întreabă ce îți inspiră o poezie sau un vers, ți se spune ce trebuie să vezi. Poezia se trăiește fiindcă a fost la rândul ei trăită, e mai asemănătoare cu muzica și are mai multă legătură cu acordurile decât cu propozițiile. N-am să țin eu aici curs de poezie. Practic, nici nu cred că se poate preda poezia. Din tot ce am citit versurile mele preferate sunt dintr-o poezie a lui Gellu Naum: "Ce prăpădiţi eram, Doamne, şi ce ne mai iubeam,/ ca nişte linguri de lemn nedesfăcute încă din trunchiul lor comun". Ce pot să spun despre asta? Să explic de ce îmi place? E ca și cum mi-ai cere să îți spun de ce îmi place o anumită femeie mai mult decât toate. Aș spune, dar nici eu nu știu de ce, iar dacă aș afla oricum nu mi-ar folosi la nimic. Din perspectiva lumii aș zice că poezia e mai inutilă decât semințele prăjite. Cercurile românești de poezie sunt niște adunări cu precădere subterane care se consumă între câteva mâini de oameni. Dar poeți? Mie mi se par mulți și cred că e bine că sunt mulți. Da, cunoaștem poanta cu "românul s-a născut poet" și poate chiar e așa, poate că amărâta asta de limbă română chiar e făcută pentru poezie. Școala ne-a îndoctrinat cu o imagine rigidă asupra versului și a ruinat astfel exact esența acestuia, aceea de a transmite idei sau stări apelând la emoție. Demența învățării interpretărilor critice, ne-a impus că nu avem voie să credem altceva decât zicea manualul, interzicându-ne practic să simțim altfel, născând în noi o aversiune. Altă belea e boala înțelesului ascuns. Atâta ne-au tembelizat cu ăsta încât îl căutăm și acolo unde nu există. Metafora, alegoria etc. se simt din context, sensurile nu-s ouă de păduche prinse în versuri ca în firele de păr, sunt la vederea ochilor nevăzuți. Bineînțeles, avem și oameni care citesc poezia ca pe un articol informativ: cum adică "din ceas, dedus adâncul acestei calme creste"? Ce-i aia? Apăi citește-o bre de cinșpe ori toată poezia, să vezi cum capătă sens nea Ion Barbu cu tot ermetismul lui. Dar cui îi pasă? Și cui îi face trebuință. Sunt mulți cărora li se pare inutilă analiza matematică, dar aia măcar face avioane până la urmă. Poezia nu ține de foame nici măcar poeților. Și astfel mă întreb ce rost a avut să scriu articolul? Aș da așa o idee, poezia este dovada existenței realității subtile, este efectul cel mai lizibil al empirismului vieții asupra omului, e dovada că suntem vii pe dinăuntru. Cât timp nu pricepi poezia, nu ai de ce să te miri că nu te înțelegi cu cei din jur sau că ești ros de frământări cu tine însuți. Suntem prizonierii unor lucruri pe care suntem convinși că le înțelegem așa cum sunt, ba mai mult, suntem într-atât de inconștienți încât avem impresia că lumea noastră interioară funcționează după definițiile din DEX. Cred și eu că în condițiile astea, poezia e înspăimântătoare.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • Tea

    15 martie 2016 18:04

    E bine Boss! nu strivi corola de minuni a lumii cu analize pe text.

    raspunde comentariului
  • aura

    15 martie 2016 8:27

    romanul este si poet si analfabet ce este curios este ca este si una si alta in acelasi timpma explic toti au devenit o haita de manipulatori si care are o reusita asupra altuia este poetul si celalalt este analfabetul... dar sa nu va fie cu mirare, caci procesul de inducere in eroare este reversibil si continuu la infinit... ca asa-i in tenis... cind unul cind celalalt... mare a mai fost TOMA asta....un adevarat CARAGIALE... sau un adevarat CATAVENCU...dar astazi TOTI SE ASCUND DUPA TOTI... si toti au umpresia ca au dreptate... si toti ii inseala pe toti si uite asa tara si neamul a devenit ceva de neimaginat... o HARABABURA.... vorba Parintelui TEOFIL PARAIAN...dragii mei CATAVENCI... ortodoxia este un domeniu al vietiiadica crestinismul, sau insasi religia, ce eu gasesc ca sint echivalenteprecum matematica... la fel de infinita, la fel de adevarata, la fel de spirituala si stiintifica pina la urma... si la fel de DATA OMULUI SPRE MULUTMIREA SUFLETULUI SAU... cum se face ca nu se intelege un singur lucru, si anume ca nu se poate renunta la Dumnezeu si la sacru si divin, penur ca nu ar mai exista principiile pozitive ale universului... in CONSTITUTIA SPIRITUALITATII A LUI ANDERSEN ESTE SCRIS CURAT CA UN CONSTRUCTOR DE VIATA NU SI INTELEGE OPERA DACA NU ARE CREDINTA IN DUMNEZEU SI CA PRINCIPIU DE CONSTRUCTIE REGULA DE AUR... FRATERNITATEA SI CA ACEST PRINCIPIU ESTE ABSOLUT IN SOCIETATEA IN CARE TOATE SINT REGULI DESCOPERITE SI Nu FACUTE... sa auzim de bine... sa construim viata cu frumusete in ea pentru noi si pentru tot mediul inconjurator... !

    raspunde comentariului
+