Ia te uită cum vorbește o doamnă, de profesie procuror: “Aceste atacuri sunt făcute pentru a intimida procurorii, dar mai ales este o campanie extrem de agresivă pentru decredibilizarea activității DNA. De altfel, s-au şi plătit sume enorme de bani şi comisioane de succes pentru hârțuirea procurorilor DNA şi pentru campanii de denigrare a DNA”.

Cine le-au plătit? Când s-au plătit? Ce dovezi avem că sunt hărțuiți procurorii DNA? La aceste întrebări nu răspunde doamna procuror șef Laura Codruța Kovesi, autoarea aserțiunii citate mai sus, care de vreo 2 săptămâni face mai mult PR decât anticorupție. Dacă doamna are dovezi certe că DNA este obiectul unor campanii de denigrare, iar procurorii se simt intimidați atunci există instituții la care se poate apela, atunci ar fi bine să vedem probele. Adică punem mâna pe tastatură și facem plângeri cu nume prenume și tot tacâmul. Și ne asumăm. A trage ca Vasile Roată de sirenă acuzând pe oricine îndrăznește să-și pună întrebări despre activitatea DNA, ca spre exemplu cum mama dracului l-au palmat pe Florică și Pescariu în dosarul lui Niro-Microsoft de exemplu, este nu numai neproductiv, ci și periculos. Laura Codruța Kovesi nu poate pretinde un tratament a la Ceaușescu. Doar dacă nu cumva are în cap cultul lui Ceaușescu și se consideră trimisa lui Dumnezeu pe sol cu afaceri judiciare.

Ceea ce transmite doamna Kovesi, respectiv că toți criticii domniei sale sunt fie infractori fie vânduți infractorilor, este o opinie care încalcă grav dreptul la liberă exprimare prin aceea că îi transformă, de facto, în infractori pe toți cei care nu îngenunchează la statuia procuraturii. Oricine poate spune orice despre Kovesi și DNA și își asumă și responsabilitatea pentru afirmațiile făcute. Așa funcționează treburile dincoace de zidurile groase ale sediului DNA și așa ar trebui să fie și dincolo de ele.

Adversarii domniei sale ar putea oricând să acuze și să nominalizeze instituții media care consumă un cult al personalității grețos, de trei ori pe zi. Dacă am fi ai dracului, ceea ce chiar suntem, am putea titra cum am făcut-o de fapt: „Se plătesc sume enorme de bani și comisioane de succes ca DNA să fie pupat în cur de la lider în jos”. Ar fi un titlu bun, cu acoperire în fapte. Dar n-am putea demonstra nici plățile făcute către respectivele mass media și nici comisioanele de succes. 

Dreptul la o opinie negativă nu-i tot una cu denigrarea despre care turuie ca o moară defectă șefa DNA. Este suficient numai să privim cum instanța a desființat probele obținute ilegal de DNA în dosarul pesedistei Olguța, jupâneasa Craiovei, ca să înțelegem ce pericol aduce o politică de tip ciocul mic față de procuratură, oricum s-ar numi ea.

Discursul proletaro-comunistoid al doamnei Kovesi, care vrea să bage pumnul în gura criticilor DNA, reverberează ciudat în tigvele unor băieți devotați cauzei care îndeamnă la insurecție națională pentru apărarea femeii-instituție. Spre exemplificare, iată o mostră din gândirea hipsterului Nicușor Dan, noul salvator al patriei votat deocamdată doar la Bariera Vergului: „Aparent este un atac împotriva unei persoane, de fapt e un atac împotriva unei instituții. Această instituție rezolvă chestiunea corupției. Suntem cu toții de acord că ține de securitatea națională, deci este de  fapt un atac la securitatea națională pe care îl poartă niște partide care pretind că vorbesc cu ființa națională, păstrează ființa națională şi tot felul de vorbe frumoase”. Acest cap pătrat în ale democrației susține nici mai mult nici mai puțin că dacă politicienii opinează despre umbrele din anchetele DNA atacă o persoană, respectiv o instituție. Care instituție combate corupția, care corupție ține de siguranța națională. Deci atacă direct siguranța națională! O subminează. Suntem cu toții vânduți agenturilor străine. Atâta minte are băiețașul acesta despre ale cărui campanii electorale n-am aflat cine și cu cât le finanțează. Încă.

Scandalos este că adepții statului de drept urinează cu boltă peste drepturile omului, fac sluj în fața unor instituții de forță care au în ADN abuzul și instigă împotriva oricui îndrăznește să se întrebe ce se întâmplă între coperțile mate ale dosarelor de corupție cercetate în ograda femeii-instituție. Păi și cu statul de drept cum rămâne? Îl încuiem în debara până epurăm bandiții? Și dacă da, pe cuvântul vostru că după aia îl lăsați liber?