Revista Tresei: Isteria, la fel ca Istoria, se repetă

de Victor Eugen Lungu , 09 iunie 2015
Revista Tresei: Isteria, la fel ca Istoria, se repetă

Victor Viorel Ponta, ultimul conducător autoritar din blocul ex-sovietic, a declarat starea de urgenţă după ce s-a prezentat în fața Parlamentului pentru a cere în mod oficial să nu fie dat pe mâna procurilor DNA pentru faptele de corupție de care a fost acuzat. După aflarea rezultatului favorabil al votului, prin Ordonanță de Urgență de Nevoi Personale, Victor Viorel Ponta a interzis ieşirea din case, iar adunările de cinci sau mai multe persoane au fost, de asemenea, interzise. Soldaţii, poliţiştii şi membrii forţelor speciale sunt în stare de alertă. Ceva mai devreme, într-un discurs televizat, Victor Viorel Ponta a ignorat condamnările internaţionale şi a susținut că imperialiștii, fasciştii şi străinii, sprijiniți de cozile de topor din țară, aţâţă la tulburări.

El a spus că polițiștii, jandarmii, ostaşii, Procurorul său General și ministrul său personal de Justiție, Robert Cazanciuc, sunt pregătiți să facă dosare penale și să intervină împotriva oricui va încerca să atenteze la ordinea sa de drept. Victor Viorel Ponta, care teleguvernează România din mai 2012, a încercat să dea vina pe Opoziție, acuzând-o că vrea să organizeze manifestații de protest.

“Ei aduc 1.000 de oameni, noi putem aduce 10.000, ei aduc 10.000, noi putem aduce 100.000. E cea mai mare greşeală pe care o poate face România în acest moment. Fac apel la ultimul dram de minte pe care îl au Blaga şi Gorghiu să nu dea foc ţării. (…) Şi procurorul general, conform procedurii, ca şi la mine, îi declară suspecţi şi îi cercetează. Şi vedem atunci dacă le mai place să facă politică din Justiţie. Putem să facem acest lucru, sper să nu fie cazul”, a declarat acesta. Oare mai funcționează Crematoriul Cenușa, că poate va avea și Victoraș ceva manifestanți de incinerat, exact ca și Ceaușescu în decembrie 1989.

Deci Primul Plagiator Mitoman al țării nu doar că are dreptul să declare suspect pe care cetățean vrea mușchii săi dar, mai mult, știe și ce gândește pe acest gen de drept al său Procurorul său General, Tiberiu Nițu (aka Tata NUPU). Păi, cum să nu știe, din moment ce amicul său ministrul Justiției Robert Cazanciuc își permite să deverseze, pe guriță, Lege, Ordine și Disciplină: “Ca ministru al Justiţiei mi se pare inadmisibil şi contrar practicilor democratice constituţionale ca PNL să folosească un act de procedură al unui procuror, pentru a cere demiterea unui guvern legitim şi a crea instabilitate politică majoră. Este împotriva tuturor angajamentelor asumate de România cu partenerii săi europeni şi transatlantici ca PNL să folosească Justiţia pentru a-şi rezolva incapacitatea de a convinge populaţia şi membrii Parlamentului cu un program politic solid, coerent, care să ajute România şi nicidecum să o întoarcă acolo unde se afla în anii 2009 – 2011”. Cred că s-a teleportat în vremurile când Parchetul General era controlat de Rodica Stănoiu, prin Joiţa Tănase, apoi prin Ilie Botoş, Robert Cazanciuc era procuror, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, iar Victor Ponta era şeful Corpului de Control al Cabinetului Adrian Năstase.

Victor Viorel Ponta și-a numit amicii și neamurile în poziții cheie din Justiție și controlează politic atât Parchetul General, cât și Ministerul Justiției. De aceea își permite să șantajeze Opoziţia cu plângere penală. Căci el consideră că acuzarea sa se constituie în elemente ale unei tentative de lovitură de stat. Chiar atât de scump să fie halatul cu mânecuțe la spate încât să nu se găsească nici unul pe măsura lui Ponta?

Ar fi o soluție pentru Ponta și Grupul Infracțional Organizat: să treacă la islamism. Pot face ce vor, inclusiv să-i oblige pe români la plata despăgubirilor în timp ce îi fură. De la atâtea hoții “au făcut buba de la DNA”. Avem exemplu din presa internațională: "O femeie din Turcia a fost condamnată la plata unei amenzi pentru că soțul ei a suferit o leziune la o mână în timp ce o bătea, informează site-ul agenției ANSA, preluat de Mediafax. (…) La ultima agresiune, soțul violent s-a rănit la o mână în timp ce o bătea. Un judecător din Ankara a stabilit că soțul avea dreptate, condamnând-o pe femeie la plata unei amenzi pentru provocare de leziuni." Schimbați "femeia" cu "România" și "soțul" cu "Grupul Infracțional Organizat" - oricum ce mi-e USLam, ce mi-e islam?

În ceea ce mă privește, sunt oarecum optimist. Dacă și Ovidius Dumbravă s-a enervat pe Ponta, sfârșitul Prim Plagiatorului Mitoman este aproape. Membrul CSM, deseori în opoziție cu “justiția băsistă”, îi cere premierului Victor Ponta să renunţe la imunitate, în cadrul unei scrisori deschise, preluate de Mediafax, prin care suține că “justiţia nu se va lăsa intimidată” de "crearea unor aşa zise comisii speciale de evaluare a democraţiei" la nivelul Parlamentului. Că Papagaliceanu vrea Comisie parlamentară cică "pentru restabilirea încrederii cetățeanului în Justiție". Un fel de Comisia Nana pe Justiție. Dacă și-a revenit după moleculare duamna Pandele Firea, Ovulatoarea Neamului, propunem să o pună președintă de comisie.

Și că Justiția funcționează, indiferent de ce cred pontănacii, Ovidiu Tender a încărcat la tender de la Curtea de Apel o condamnare de 12 ani și șapte luni de închisoare cu executare, iar Marian Iancu (care deja zace pentru vreo 12 ani la pârnaie pentru alte fapte) a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Sentinţele sunt definitive şi irevocabile. Deși cei doi “investitori strategici” sperau să-i surprindă prescrierea faptelor, au luat-o peste degetele rapace exact cu o zi înainte de a răsufla ușurați.

 

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • un roman mai prost

    10 iunie 2015 8:55

    FRONTUL SALVARI NATIONALE MAFIOTE. MAREA ADUNARE MAFIOTA.

    raspunde comentariului
  • un roman mai prost

    10 iunie 2015 8:54

    asta ce-o sa cinte in fata plutonului de executie, Intenrationala Mafiota. Sa-si puna pemparsi ca va face pipi si treaba mica pe el matauzul asta.

    raspunde comentariului
  • un roman mai prost

    10 iunie 2015 8:52

    VAMPIRI DIN CARPATI. DE LA ANTI DEMONSTRATIE I-SE TRAGE TICALOSULUI ACOPERIT, IL LICHIDEAZA NEOSECURITATEA CARE LA FORMAT PROPULSAT. LA NOI ESTE LA MODA TRADAREA SI EXECUTAREA INTRE EI A SECURISTIOR NEOSECURISTILOR.

    raspunde comentariului
  • un roman mai prost

    10 iunie 2015 8:50

    cind va face plopul pere si rachita micsunele vom trai intr-o cit de cit democratie cu regimul instaurat in decembrie 89 la putere. Romania un stat mafiot, condus de niste marionete, pupeti, tradatori, ticalosi membri ai societatilor secrete, organizatilor secrte, servicile intereselor straine.

    raspunde comentariului
  • Joe Limonada

    09 iunie 2015 20:22

    Sa nu cereti demisia lui Ponta! El e pregatit sa conduca Guvernul si Romania in costum vargat! Lanseaza o moda internationala si, in premiera, va fi un .... premier P E N A L ! Romania nu poate avea decat de castigat! Va dati seama ce ar insemna "JOS PONTA"?!?!Ioan Rus, a si calculat la 2.000.000.000 Euro numai pagubele ce le-ar aduce stoparea banilor de la Bruxelles! Dar pe plan Mondial??Ce-or sa spuna cancelariile europene cand vor afle de "Scandalul" starnit de ... Opozitie? Asa ca stat cuminti , tavariscjPonta e pus pe fapte mari!! Cum sa-l impidicati? Sau v-ati dat cu Imperialimul, cu "AGENTURILII"? Nici sa nu protestati, ca varu-sau Robert Cazanciuc BUZATU v-a si pregatit dosare care merg pana cinci ani!!! Asa ca nu va jucati cu DEMOCRATIA!!! S-a Inteles, NUUUU?

    raspunde comentariului
  • terente

    09 iunie 2015 15:10

    Marea Adunare adunătură Penală a decis, plagiatoru'i deasupra legii, că doar el ne umflă burdihanurile.Pleava l-a legat țeapăn de scaun atât că scaunul cam stă să cadă, asta nu văd mințile încețoșate de șpăgi, trafic de influență, evaziune fiscală și cam toate faptele prevăzute în codul penal.

    raspunde comentariului
+