Paradoxul vacanțelor: Femeile vor în Virgine, iar bărbații preferă Pula

de Laurenţiu Muşoiu , 26 iulie 2023
Paradoxul vacanțelor: Femeile vor în Virgine, iar bărbații preferă Pula

Ne aflăm în perioada concediilor, iar alegerile din acest an ale amatorilor de călătorii i-au surprins chiar și pe operatorii cu experiență ai agențiilor de turism.

Temele intens discutate și disputate la nivel planetar, identitatea de gen și orientarea sexuală, par să influențeze și noile tendințe în materie de turism.

Astfel, doamnele și domnișoarele, care își doresc experiențe pe distanțe lungi, s-au orientat către Insulele Virgine și Insulele Mariane.

Cele mai aventuroase caută chiar și scufundări în Groapa Marianelor.

De cealaltă parte, domnii, mai comozi din fire, preferă episoade mai scurte și se mulțumesc cu Pula, deoarece Croația e tot de gen feminin și e mai aproape.

Se pare că bărbații au realizat că nu mai are rost să cauți paradisuri virgine, cât timp poți să te satisfaci și cu Pula.

Un alt argument pentru aceste tendințe ar fi și reticența domnilor de a călători cu avionul.

Iar iubitele/soțiile nu sunt de acord ca domnii să-și aducă parașutele și în concediu.

Ilustrație: Marian Avramescu

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+