Zece motive pentru care Gâdea şi-a lăsat barbă

de Spartakus , 12 ianuarie 2015
Zece motive pentru care Gâdea şi-a lăsat barbă

După o absenţă destul de îndelungată de pe micile ecrane, Mihai Gâdea a apărut la Antena 3 aseară cu o barbă în devenire. Pentru că faimosul pastor de ziua a opta nu a precizat care sunt motivaţiile pentru care şi-a lăsat barbă, vă spunem noi câteva dintre posibilele explicaţii.

*pentru că DNA i-a confiscat toţi banii daţi de Voiculescu, Gâdea n-a mai avut cu ce să-şi cumpere lamă.

*în Antena 3 mai există, din cauza măsurilor de criză luate în ultima vreme, doar o singură lamă de bărbierit, iar Gâdea, băiat galant, i-a oferit-o Danei Grecu.

*Gâdea n-a rămas fără lamă, dar o păstrează să-şi taie venele cu ea când o să preia Cristi Burci postul.

*după atentatele de la Charlie Hebdo, Gâdea se teme să nu-l considere cineva ziarist şi să-l împuşte.

*Gâdea se pregăteşte să treacă la islamism şi să devină predicator musulman, după ce Dumnezeul creştinilor s-a dovedit total incapabil să-l salveze pe Dan Voiculescu din ghearele justiţiei băsiste.

*ca să lovească în regimul Băsescu şi să inducă lumea în eroare, el vrea să pretindă că e fiul lui Andrei Pleşu dintr-o relaţie extraconjugală cu Omar Hayssam.

*a primit ameninţări de la motociclistul care l-a bătut pe Badea şi vrea să arate că, spre deosebire de Mirci, el e bărbat, are barbă.

*vrea să reprezinte anul ăsta România la Eurovision, sub pseudonimul Conchita Crenvurşt şi interpretând cunoscuta manea, pe care i-o va dedica lui Felix, "Bucile tale, două petale, buzele mele pupă la ele".

*fire mărinimoasă, Gâdea şi-a lăsat barbă, dar o va dona, peste o lună, pentru un implant lui Mircea Badea, să se poată lăuda şi Vuvuzel că are păr pe piept.

*Gâdea urmează să intre şi el la puşcărie, în cazul şantajului practicat de Antena 3, şi şi-a lăsat barbă ca să-l înlocuiască pe Dan Voiculescu în graţiile colegilor de celulă, ştiut fiind faptul că orice gaură cu păr… nu se iartă.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • ipse

    14 ianuarie 2015 10:23

    Io zic ca apostatu` este blat cu ISIS, ori este capu` de p...od al lu` boko haram, ca sa le faca in ciuda lu` matelotu` si lu` licuriciu` cel mare si sa puna d`un califat in ograda lu` Daniel SRL Varianta cu lama de ras si Grecu cade. "Soprana de coloratura", Danutza Grecu, si-a facut epilare permenenta, dupa ce a reusit sa devina eunuc.

    raspunde comentariului
  • mamutu

    13 ianuarie 2015 11:01

    vrea sa semene cu mitoseru

    raspunde comentariului
  • parazitu

    12 ianuarie 2015 17:54

    vine geru' si si-a imblanit botu'...

    raspunde comentariului
  • Alecu

    12 ianuarie 2015 15:01

    Cin l-am vazut aparind in halul ala la televizor, am crezut ca varanul e cufurit si l-a umplut de cicat pe bot pe misu.

    raspunde comentariului
  • Alf

    12 ianuarie 2015 9:34

    Obrazul gros cu "bărbi" se ține.

    raspunde comentariului
+