Se zvonește că Victor Pițurcă ar fi pe cale să plece de la cârma Naționalei. Loți Boloni a confirmat că a fost contactat de oficialii FRF, dar a refuzat pentru că este sub contract cu o echipă din Qatar. Noi am alcătuit o listă cu posibili pretendenți.
Victor Pițurcă – Pentru că zarurile au fost deja aruncate.
Cătălin Botezatu – Pentru că cineva trebuie să-i facă pe jucători să-și miște fundul.
Gică Hagi, pentru că doar el ar ști să-și mobilizeze jucătorii. Vorba lui: „Gicu Grozav e Gicu Grozav… Fiecare om suntem diferiţi. El se va identifica cu el însuşi”.
Loți Boloni – Pentru că ungurul e independent și autonom și nu cedează așa ușor în fața presiunii.
Mircea Badea - Pentru că i-ar băga în p*zda mamii lor pe fotbaliști atunci când nu joacă bine.
Traian Băsescu - Pentru că e “Unicul Căpitan”.
Paul Walker - Pentru că și-un mort ar antrena mai bine decât Pițurcă.
Răzvan/Mircea Lucescu - Pentru că atunci am ști cu siguranță că arbitrii ne fură.
Adi Mutu - Pentru că pare cel mai interesat de iarba de pe Arena Națională
Dan Șova - Singurul care ar declara că nu știe unde e contractul cu Naționala, imediat după ce l-a semnat.
Vadim Tudor - Pentru că are deja limbaj de stadion.
Anghel Iordănescu - Pentru că jucătorii Naționalei nu mai au niciun Dumnezeu.
Cristi Chivu - Pe banca tehnică, riscurile de accidentare sunt minime.
Cornel Dinu - Pentru că fotbalul are și el o filosofie, iar ““Filosofia este o transcedentală propedeutică pentru sufletul bântuit de moarte al românului”
Țociu și Palade - la o Națională de măscărici, sigur ne trebuie doi clovni antrenori!
Romica Jurcă: măcar am ști ce vremuri ne așteaptă.
Raed Arafat - La cum joacă, Naționala sigur are nevoie de o intervenție de Urgență
Mega Image: N-ar fi ieftin, dar măcar ar fi pe tot terenul.
PF Daniel - Noi chiar credem că avem nevoie de Catedrala Mântuirii Fotbalului Românesc, după Sandu, Dragomir, Pițurcă etc. Casa Fotbalului va deveni Casa Domnului, Amin!
Simona Halep - Pentru că-n palmaresul ei sunt mai mult victorii. Cu antrenorii fotbaliști ne-am cam lămurit, cred că e cazul să-i vedem și pe tenismeni.
Chuck Norris - Nimeni n-ar îndrăzni să bată o echipă condusă de Walker, polițist texan, antrenor dâmbovițean. Și e posibil să coste mai puțin decât Pițurcă!
NSA, serviciile secrete americane- Pentru că ar ști din timp ce plan de joc pregătește echipa adversă și ar ști și-n ce bar vor să se facă turtă fotbaliștii români, înaintea meciului.
Dan Voiculescu - Pentru că i-ar bate de i-ar asculta cu urechea.
Daniela Crudu - Pentru că ar şti să-i înveţe pe jucători cum se sare bine la cap.
Ion Iliescu - Pentru că dacă e el pe bancă avem certitudinea că ne vom califica la un Mondial până în anul 2100.
Bianca Drăgușanu - Pentru că nu ar rămâne nici măcar un jucător neantrenat și cu siguranță ar (în)muia genunchii jucătorilor adverşi încă de la vestiare.
Trupa Voltaj - Pentru că “orice român poate fi și campiooon”.
Nicolae Grigorescu - Pentru că “desenează frumos”.
Oana Roman - Din același motiv ca Mega Image.
Oana Zăvoranu - Pentru că ne-am obișnuit deja cu piți.
George Bacovia - Pentru că ar turna plumb în ghetele adversarilor.
Batman - Pentru că e eroul de care Naționala are nevoie acum, nu eroul pe care-l merita.
Tony Blair - Dacă l-a dus pe Ponta la Obama, poate ne duce și pe noi în vreo fază de grupe undeva.
Lucian Bolcaș - Pentru că fotbalul fără niciun risc n-are niciun farmec. Risc de stop cardio-respirator, în cazul ăsta.
Gigel Știrbu - Pentru că după preot, subprefect, deputat și ministru nu poate decât să urmeze meseria de antrenor de fotbal.