Dacă v-ați fi luat o supradoză de metoclopramid și un bax de lămâie, ba ați mai fi avut prin vene și doza de masochism transmisă, din generație în generație, de ciobanul mioritic, ați fi putut rezista cu succes bâlciului oferit aseară la Antena 3 de câțiva candidați la Primăria Capitalei. Spectacolul a făcut toți banii. Firea, Predoiu, Nicușor Dan și Daniel Barbu s-au întrecut să ne demonstreze că au cele mai bune soluții orale pentru București. Despre soluții normale n-am prea auzit, în schimb bănuiesc ce fel de soluții îi așteaptă – cu alifie sau fără – pe bucureșteni, timp de patru ani de zile, dacă vine duamna Firea la primărie.
Dintre toți cei aflați în platou – desigur, cu excepția lui Gâdea, care oricum le știe pe toate, singurul care părea să cunoască despre ce e vorba era Nicușor Dan. Chiar dacă are charisma unui caniche tuns scurt și lăsat fără freză-n ochi, matematicianul e unicul candidat care chiar ar ști ce să facă dacă ar ajunge primar. Bine, în afară de atribuit contracte fără licitație, luat șpăgi, angajat nepoți, că din astea știu și Vanghelie și unul cu două clase. În rest, aceleași bla-bla-uri de care ne-am săturat, de un sfert de secol încoace: voi face, voi drege, voi introduce, voi propune, voi implementa. Mi-e greu să cred că Gabi Firea știe să implementeze prea multe lucruri și să facă altceva decât copii. Ăștia se pare că-i ies, o avea ea o rețetă secretă, dar ar trebui să se oprească la ei, pentru că născutul de pui vii nu o face să merite un abonament pe patru ani la primărie, ci cel mult unul pe viață la maternitatea Polizu. Pentru că în rest, pe unde-a fost, ce-a făcut, a dat chix. A falimentat orice afacere i-a fost pusă în brațe de papa Voiculescu. Ar fi în stare să falimenteze și Banca Națională dacă i-ar veni cuiva ideea s-o ungă acolo.
Dar, dacă doamna Firea nu pierde nicio ocazie să facă striptease de caracter, ca să îi convingă pe mitici s-o voteze, în schimb Cătălin Predoiu pare anti-candidatul perfect. E mai ceva decât domnul acela respectabil din Mușatescu, care cerea alegătorilor ”Fraților, nu mă votați, că nu merit”. Bine, ăla până la urmă a fost ales, ceea ce nu va fi cazul cu Predoiu. Totuși, s-ar putea ca Predoiu să fi făcut ieri declarația carierei lui politice, cerând candidaților dreptei să cedeze, în ultima săptămână înainte de alegeri în favoarea celui mai bine plasat din sondaje.
Dacă Predoiu chiar a vorbit serios și belferii din PNL nu au de gând să facă blat cu colegii useliști din PSD, această declarație ar putea decide soarta Bucureștiului. Pe Barbu nici nu-l pun la socoteală, votanții lui încap într-un autobuz și, dacă nu-i plimbă autobuzul ăla pe la toate secțiile de votare din Capitală, prea multe voturi ciracul lui Tăriceanu nu ia. În schimb, dacă adunăm procentele lui Nicușor, Predoiu și Turcescu și le trecem la același candidat, vedem că acest candidat unic ar bate-o pe Firea la curul gol (așa e vorba românească, evident că de bătut n-o bate decât Pandele, în momentele lor tandre din sufrageria aia mișto). În clipa de față, dacă facem o medie a sondajelor, vedem că Firea nu ia mai mult de 35% din voturi nici s-o umfli cu pompa la televizor. Atâta poate ea, atât pot șoșonarii, cărora, de multiplicat, la vârsta lor, le e mai greu să se multiplice - iar răposații lui Dragnea am înțeles că boicotează alegerile de anul ăsta, din rațiuni de DNA.
Cu alte cuvinte, când știi că voturile reunite ale Dreptei depășesc lejer voturile Stângii, ce motiv ai avea tu, candidat de dreapta, indiferent că te cheamă Nicușor, Cătălin sau Robert, să nu accepți pactul propus de Predoiu – cu condiția, desigur, ca sondajele din ultima săptămână să nu fie făcută de Mirel Palavra sau altă jagardea de genul ăsta? Aici e marea șansă a Bucureștiului și a bucureștenilor: ca băieții ăștia destoinici să pună de la mână și să le iasă de-o dreaptă autentică. Dacă ei chiar cred, așa cum pretind, în valorile dreptei, ar trebui să o facă. Și, dacă bucureștenilor chiar le pasă, chiar vor să nu permită pandelizarea orașului lor, ar trebui să-și calce pe suflet și să-l voteze pe candidatul unic. Probabil că acesta va fi Nicușor Dan și mult mai probabil că vom spune, peste un an, cum am spus și despre Iohannis, ”ghinion, frate”.
Dar nu uitați că întotdeauna un ghinion e de preferat unui blestem.
alina vasile
25 mai 2016 20:00daaa, dreapta ne-a salvat de mai multe ori si ne-a adus clovni ca Halaicu, Lis, etc.daca asta se numeste "unirea dreptei " atunci bucurestenii isi merita soarta. poate ca inainte de a merge la vot se privesc in oglinda ca sa fie siguri ca pun degetul pe cine trebuie
raspunde comentariuluiAlunita
25 mai 2016 10:47Dreapta lui Turcescu e cumva oligarhia aia in care a prosperat Hexi Pharma ?? ......
raspunde comentariuluiJe
24 mai 2016 17:02Nu stiu cum se face dar e primul text peste care dau azi care analizeaza acel mesaj politic de prima importanta. "Breaking news". E cumplita incapacitatea de... incapacitatea politicului pe dreapta. Aia pe stanga penala stiu frate sa se uneasca intotdeauna. Stiu sa lase la o parte racile personale, polemicile ideologice si sa se uneasca sa i-o traga statului de drept de nu se vede. Imi vine sa-i felicit pentru nivelul inalt de constiinta revolutionara, caliti in greaua lupta in ilegalitati, la putere cat si la opozitie, iata, 26 de ani deja. Privind inapoi cu manie, mai degraba ma tem ca s-ar alia toti cu PSD-ul mai degraba. Ar fi si asta o solutie, sa se uneasca toata dreapta in jurul PSD impotriva lui Basescu. Ar avea si o miza, si un organizator incercat, ar avea si structuri in teritoriu, si propaganda adevarata, si fonduri, si televiziuni, si ar beneficia si de cativa oratori buni din PSD. Uite ce idee buna. Ma intreb de ce nu ia PSD, prin candidatul lor, problema unirii in mana si sa rezolve frustrarile dreptei. Problema nu e de dreapta sau stanga, de putere sau opozitie, de programe. Problema e de relatia, pozitia fata de bani, fata de bugetul capitalei. Dan i-a pus si pe sponsorii lui, vechi sustinatori de altfel, sa semneze ca n-au niciun fel de pretentii dupa banii donati. Asa ca ii inteleg reluctanta de a face intelegeri cu PNL. PNL are o lunga istorie foarte recenta de fapte si vorbe urate, trebuie sa ne faca s-o uitam, pe multi, sa dovedeasca ca s-au in-drept-at. Problema PNL este cu electoratul de dreapta, dupa escapada aproape mortala cu PSD. Nu stiu cum arata textul asta daca PNL ar fi stat mai bine in sondaje. Sa-l asteptam pe Palada sa iasa din bucatarie cu sondajul lui, unde PNL este pe prima pozitie in Bucuresti, cred ca ar fi in stare sa-i faca PNL un astfel de compliment, gratuit, din simplu si onest interes de partid. Ce sa zic, Dan joaca tare. E parca mai neclintit chiar decat Macovei. Oricum, e cel mai bun la matematica si la logica, presupun din politica la ora actuala. Nici banii nu-l atrag. Are umor, semn ca e si relaxat, echilibrat. N-as vrea sa fiu in PNL azi, mai ales in conducere. E problema cu votarea, nu stiu cat de mare totusi, sa pui bucurestenii sa voteze pe cel mai bun pe dreapta la "Primar" si cu partidul la "Consilieri". Destul de complicat pentru votantul roman, chiar si pe dreapta. Pe stanga nu-si permit astfel de problema, de aia probabil au si un singur partid, si o singura ideologie, tepuirea banului public. Ce inseamna, frate, o ideologie, un program clar exprimat, simplu, concis, inaltator, patriotic! Si n-ai nici ce le imputa, ca "programul" si l-au indeplinit totdeauna si chiar depasit in unele guvernari. Chapeau, un partid de cuvant! La PMP alta e treaba, acolo e simplu de analizat, ca e vorba de Basescu, batranul edec, pe care-l stim toti. El tine sa-si creasca partidul, pentru el localele sunt un mod de a-si roda partidul, structurile, liderii, de a-i testa, de a se masura. Nu se vor uni din cauza asta, de data asta, vor sa iasa cu un procent precis, incontestabil din alegeri, bun si la toamna cand se va face guvernul, in negocieri. Poate si in posibile aliante electorale. PMP n-are dilemele de strategie ale PNL. Turcescu a zis deja ca e cel mai cinstit candidat, un mesaj potrivit dar cam demonetizat. Timpul ramas e mereu mai scurt si o eventuala alianta pe Primarul General devine pe zi ce trece tot mai ineficienta, daca se va face, tinand cont ca alegatorii dreptei trebuie sa afle de ea. Sunt convins ca vor aparea acum mai multe sondaje, ultimele probabil, planificate tocmai in ideea de a ajuta dreapta sa se decida pe un candidat comun, ca un virtual prim tur. Desi era mai bine cu liste comune si la consilii, trebuia gandit din timp. Se putea chiar rationa. Anul asta e despre soarta PNL. Dar tot e bine, ca trebuia sa se redreseze cumva. PSD inca sunt paralizati in proiect, vai de mama lor daca ajung in opozitie la toamna, va fi foarte rau de ei inainte de a le fi ceva mai bine, daca le va mai fi vreodata. Daca nu, va fi foarte rau de tara inainte de a fi ceva mai bine. Pe drepta se joaca jocul ala psihologic, "infruntarea privirilor". Pierde cine clipeste primul. PNL se bazeaza, ca PSD pe structurile dezvoltate. Masinile partidului, personale de data asta, vor face naveta intre sectie si domicilii, ca taxiul. Listele cu simpatizantii partidelor vor fi pe toate gardurile, nu se mai pune problema despre protectia datelor personale. Chiar nu se mai pune? De cand? Intr-un fel, lipsa atmosferei tipice de campanie avantajeaza partidele mari, cu structuri si le ingroapa sub prag pe celelalte. De aia nu protesteaza partidele mari ca n-au banere. Partidele mici macar sa-si cheme oamenii la vot cumva. Sa zica ca voteaza cu PSD si atunci pot lua gratuit taxiurile PSD catre sectie.
raspunde comentariuluidorina
24 mai 2016 14:56Original ! O afacere originala, un produs original. Avem nevoie urgent de persoane care sa colaboreze cu noi, pentru o activitate usoara, part-time sau full-time, la alegere, cu castiguri din prima luna! Oferim si cerem cea mai mare seriozitate! Oferta valabila pentru capitala si provincie. Pentru mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email dorinacostea07gmail.com
raspunde comentariului@dorina
25 mai 2016 10:59Auzi dorino? De ce n-o tu asa, original???