Beijingul și democrații americani au transmis mesaje de susținere Coronavirusului, în lupta sa cu Donald Trump

de Eugen Cismasu , 04 octombrie 2020

Reprezentanții guvernului de la Beijing dar și o serie de politicieni democrați, precum Joe Biden și Kamala Harris, au trimis cele mai bune urări către virusul SAR-COV-2 după ce au aflat că se luptă cu un caz potențial terminal în cazul lui Donald Trump.

Vestea incredibilă, potrivit căreia, în Washington DC, Covid – 19 a fost infectat zilele trecute de extrem de puternicul virus TRUMP – 74, i-a mobilizat pe oponenții președintelui american, aceștia umplând paginile de socializare cu mesaje de solidaritate și sprijin adresate sursei pandemiei mondiale.

Cu siguranță că aceasta va fi o bătălie extrem de dificilă pentru COVID-19. De aceea, cu toții trebuie să ne adunăm și să îi oferim sprijinul necesar pentru a-l depăși pe Trump ”, a declarat agenției China Daily președintele chinez Xi Jinping, în timp ce copntracandidatul lui Trump la președinția Americii, democratul Joe Biden, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj de susținere extrem de mobilizator: ”COVID – 19, suntem alături de tine și știm că poți trece peste încercarea asta! Dă-i lui Trump tot ce poți și America îți va fi recunoscătoare!”.

În paralel cu acestă campanie defășurată în zona de social – media, mai multe organizații democrate, neoliberale și neomarxiste, dintre care am aminti doar celebrele Antifa și Black Lives Matter, au adresat autorităților medicale americane petiții prin care cer obligativitatea aplicării, în cazul lui Trump, a tratamentului medicamentos bazat pe administrarea de Igienol, Clorox, înălbitor Ace sau Domestos pentru răceală și gripă, invocând faptul că, până nu demult, rețeta a fost propovăduită chiar de șeful administrației americane iar în prezent societatea are încă nevoie de studii clinice relevante.

Una peste alta, știrea confruntării dintre Trump și coronavirus a făcut ca președintele american să cadă în ultimele sondaje de opinie. Acum Trump are 30%, Biden un procent egal, dar ambii sunt depășiți de COVID-19, care a atins plafonul de simpatie de 40%.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • NEAGU MIRCEA

    19 octombrie 2020 17:07

    IN ANUL 2021 , PASTELE ORTODOX , ESTE INTR-O DUMINICA 02 MAI 2021 .

    raspunde comentariului
  • NEAGU MIRCEA

    17 octombrie 2020 21:15

    NU ESTE RETETA MEA , ESTE RETETA BUCATARULUI .

    raspunde comentariului
  • NEAGU MIRCEA

    17 octombrie 2020 21:09

    COCOSUL MANANCA GRAU , PORUMB , LUCERNA , ULEI DE SOIA , SEMINTE DE FLOAREA SOARELUI , SARE .

    raspunde comentariului
  • NEAGU MIRCEA

    17 octombrie 2020 15:14

    DIN CAND IN CAND , IN GURA SE DA CU ALBASTRU DE METILEN , IAR IN NARI LA NAS SE DA CU TINCTURA DE IOD , PE UN BETISOR PENTRU URECHI , SE PUNE IOD PE ACEL BETISOR PENTRU URECHI , SI SE FOLOSESTE IN NAS CU IOD PE BETISORUL PENTRU URECHI .

    raspunde comentariului
  • NEAGU MIRCEA

    17 octombrie 2020 12:02

    CA LA ROTISOR CRED CA NU MERGE , RAMANE GASCA NECOAPTA , IN CAP DE PORC . BUCATARIA ESTE CAM DIFICILA PENTRU INVENTII IN BUCATARIE , DACA NU ESTE SI UN CUPTOR CU MICROUNDE CA SA SE COACA GASCA IN PROFUNZIME .AM AUZIT CA S-A CASTIGAT PREMIUL NOBEL PENTRU ECONOMIE , DAR SE CAM DORMEA , POATE SE V-A CASTIGA SI PREMIUL NOBEL PENTRU GASTRONOMIE , PENTRU GASCA IN CAP DE PORC , SI SA SE SI COACA GASCA IN PROFUNZIME , PROBABIL CU AJUTORUL UNUI CUPTOR CU MICROUNDE . .

    raspunde comentariului
  • NEAGU MIRCEA

    17 octombrie 2020 11:48

    PREMIUL NOBEL PENTRU GASCA . CUM SE PREPARA GASCA IMPANATA ? LA CE SE COACE ? LA CUPTORUL CU MICROUNDE ?

    raspunde comentariului
+